Alte două cazuri de infectare cu coronavirus, confirmate: două fete, de 15 şi 16 ani, din Timişoara şi județul Hunedoara

Alte două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate, astfel că numărul total al persoanelor depistate cu acest virus a ajuns la 11 la nivel naţional. Cele două noi cazuri sunt la o fată de 15 ani din Timişoara şi la o altă adolescentă de 16 ani, din județul Hunedoara.

„Au fost confirmate alte două cazuri de persoane care sunt infectate cu noul coronavirus (COVID-19), numărul cazurilor ajungând astfel la 11. Un caz priveşte o tânără de 15 ani din Timişoara, care studiază în aceeaşi unitate de învăţământ cu ceilalţi doi tineri de 16 ani din Timişoara, dar într-o altă clasă”, se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.

Cursurile instituţiei de învăţământ sunt suspendate până în 11 martie, urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.

Potrivit sursei citate, fata de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de vineri la Spitalul de Copii din Timişoara, prezentând simptome de febră şi tuse şi luându-se decizia internării şi prelevării de probe la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră.

Sursă: news.ro


Al doilea caz este al unei fete de 16 ani din județul Hunedoara, care a călătorit în acelaşi mijloc de transport, la revenirea în ţară, din Italia, în imediata proximitate a bărbatului de 45 de ani din Hunedoara, fiind fiica acestuia, confirmat în cursul zilei de vineri cu infecţie cu noul coronavirus (COVID-19).

”Probele prelevate de la fiica bărbatului în vârstă de 45 de ani, din județul Hunedoara, confirmat ieri cu infecție cu COVID 19, au indicat, astăzi, prezența virusului de tip nou Corona COVID 19.  Analizele au fost efectuate la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

Tânăra, în vârstă de 16 ani, este asimptomatică și va fi internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, conform procedurilor. Precizăm că de la sosirea în țară, din Italia (zona Lombardia), în data de 26 februarie 2020, întreaga familie s-a izolat la domiciliu.

Tatăl fetei este în continuare sub supraveghere medicală la spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș„ Timișoară. Acesta nu prezintă simptome și are o stare generală bună.

În cazul celui de-al treilea membru al familiei, respectiv mama, rezultatele analizelor au fost negative. Conform procedurilor, aceasta va rămâne în continuare izolată la domiciliu, fiind monitorizată zilnic de către personalul Direcției de Sănătate Publică a Județului Hunedoara”, conform comunicatului CENTRULUI JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ.

În județul Hunedoara se află în izolare la domiciliu 114 persoane.

 

Sursă: CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *