Amendă usturătoare pentru un hunedorean care nu a respectat măsura de carantinare

Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii hunedoreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 36 societăți comerciale şi 23 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au  fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale (una pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, una pentru participare la activităţi în spaţiul privat pentru care au fost instituite interdicţii şi două pentru nerespectarea măsurilor privind carantinarea/izolarea), în cuantum total de 2000 de lei.

 

Exemplu semnificativ:

 

În data de 19.05.2021, în jurul orei 11:20, poliţiştii au identificat pe raza localității Pui, un bărbat de 41 de ani,  din comuna Pui, care părăsise adresa declarată pentru carantinare (acesta figurând ca fiind în carantină la adresa de domiciliu).

Bărbatul a fost sancționat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

 

Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.  

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 

*Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio încălcare a legii.

*Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

 

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *