”Amendate” cu flori și mărțișoare

La început de primăvară calendaristică, poliţiştii hunedoreni au “amendat” astăzi doamnele și domnișoarele cu flori şi mărțișoare!

Ca în fiecare an, poliţiştii rutieri au participat, cu ocazia zilei de 1 Martie, la o acțiune cu caracter preventiv, în trafic, în principalele localităţi din judeţ.

De această dată, au fost vizate doamnele şi domnişoarele aflate la volan, care au fost „trase pe dreapta” şi „sancționate” cu flori şi mărțișoare.

Acţiunea a avut loc în zona centrală a municipiului Deva, dar şi în municipiile Petroşani, Hunedoara, Brad şi în alte localităţi din judeţ, pe lângă mărţişoare, poliţiştii oferindu-le participantelor la trafic şi pliante cu recomandări vizând conduita preventivă la volan şi obligativitatea respectării prevederilor legislaţiei rutiere (la acţiunea din Deva participând şi o poliţistă din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire Criminalităţii). De această dată, conducătoarele auto oprite în trafic au răsuflat ușurate, acestea primind, în locul punctelor de penalizare și a amenzilor, mărțișoare și flori.

În municipiul Deva, poliţiştii rutieri au beneficiat de sprijinul reprezentanţilor R.A.R. şi A.C.R.  –  parteneri instituţionali tradiţionali ai unor astfel de acţiuni.

De asemenea, poliţiştii Serviciului Cazier din cadrul IPJ le-au oferit mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor care s-au prezentat astăzi la ghişeu pentru a ridica certificatul de cazier judiciar.

Poliţiştii rutieri care au participat la această acţiune, ce constituie deja o tradiție pentru Poliţia Română, le urează tuturor participantelor la traficul rutier să se bucure de o primăvară frumoasă şi lipsită de evenimente rutiere!

 

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *