Amplă campanie de împădurire

Aproximativ 19 milioane de puieți forestieri vor fi plantați de Romsilva în cadrul campaniei de împăduriri din această primăvară, o parte în timpul Lunii Plantării Arborilor, care are loc între 15 martie și 15 aprilie.

Potrivit Romsilva, în cadrul Lunii Plantării Arborilor, care are loc anual între 15 martie şi 15 aprilie, sunt organizate lucrări de împădurire, acţiuni de popularizare şi educare în domeniul silvic, iar Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva pune la dispoziţia celor interesaţi puieţii forestieri necesari acţiunilor de împădurire sau asigură sprijinul logistic pentru acţiunile voluntarilor implicaţi în astfel de lucrări.

Luna Plantării Arborilor este organizată în fiecare an şi se suprapune parţial cu campania de împăduriri de primăvară.

„Pe fondul condiţiilor meteorologice favorabile, campania de împăduriri de primăvară a debutat la nivelul mai multor direcţii silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva încă din luna februarie şi va continua şi după 15 aprilie, data oficială pentru încheierea Lunii Plantării Arborilor, până la finalizarea lucrărilor din programul campaniei. În campania de împăduriri din această primăvară, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va planta circa 19 milioane de puieţi forestieri, produşi în pepinierele silvice proprii, regenerând 10.244 hectare fond forestier de stat, din care 7.127 hectare vor fi regenerate pe cale naturală, iar 3.117 prin regenerare artificială, prin lucrări de împădurire”, arată sursa citată.

De asemenea, în campania de împăduriri de primăvară vor fi efectuate lucrări de completări pe 1.391 de hectare şi de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe alte 179 hectare.

Potrivit Romsilva, întregul program de regenerare a pădurilor de stat administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva din anul 2022, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi de toamnă, prevede lucrări de regenerare pe 14.057 hectare, din care 9.354 hectare prin regenerări naturale şi 4.703 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind un alocat un buget total de 220,4 milioane lei.

În ultimii cinci ani, Romsilva a regenerat 72.892 hectare fond forestier de stat, din care 47.335 hectare prin regenerări naturale şi 25.557 hectare prin lucrări de împădurire, fiind plantaţi, în total, 141,37 milioane puieţi forestieri.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *