Anchetă internă la Comisia de achiziţii din Ministerul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă că va fi reevaluat contractul încheiat cu firma care trebuie să livreze măştile pentru persoane defavorizate, întrucât ”s-ar fi încălcat nişte termeni”. În plus, Nelu Tătaru anunţă anchetă internă la Comisia de achiziţii din Ministerul Sănătăţii, verificare care va începe în cursul zilei de joi. Până acum, firma a livrat 39 de milioane de măşti din totalul de 102 milioane.

Nelu Tătaru a fost întrebat, miercuri seară, la B 1 TV, despre contractul pentru distribuirea măştilor pentru persoanele devaforizate şi a afirmat: „După cum ştiţi, a fost o licitaţie contestată, s-a aşteptat un timp vreo 60 de zile până s-a încheiat contractul-cadru, 11 dintre cei 14 care corespundeau, s-a încheiat un contract subsecvent cu prima firmă, a fost contestat, am aşteptat la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, după ce s-a dat verdictul că se respinge contestaţia. În a zecea zi a fost contestat la Tribunal, a rămas în aşteptare s-a respins şi acolo. Am început şi am încheiat acel contract subsecvent , suntem în derularea lui, din informaţiile pe care le am de la comisia de achiziţie s-au livrat 39 de milioane de măşti”.

Ministrul a precizat că acest contract trebuie reevaluat ”fiindcă s-ar fi încălcat nişte termeni”.

„Acest contract trebuie reevaluat, fiindcă din discuţiile aflate în comisie s-ar fi  încălcat nişte termeni. Eu deja mâine (joi – n.r.) am organizat o comisie de anchetă în interiorul Ministerului pentru a evalua acest contract şi Comisia de achiziţii şi în acelaşi timp – avem şi evaluarea pe care o facem pe contractul în sine cu firma câştigătoare”, a adăugat Nelu Tătaru.

Acesta a precizat că, din informaţiile pe care le-a primit de la comisia de achiziţie, firma a fost notificată pe 18 august pentru că nu respectă contractul, prin nedepunerea unei garanţii conform contractului, iar după notificare există o perioadă de graţie de 15 zile.

„Din informaţiile mele, ar fi trebuit ca în două zile să se termine această perioadă”, a mai spus Tătaru.

Acesta a precizat că, în situaţia în care acest contract va fi reziliat, există alte 10 firme care au încheiat contracte cadru cu autorităţile locale şi se va trece la livrarea de către firma a doua, sau a treia.

În ceea ce priveşte termenul la care aceste firme ar putea lira marfa,  Tătaru a precizat că „depinde ce cantitate de măşti care este restantă”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *