Andrea Bocelli va concerta în Piaţa Domului din Milano fără public

Concertul de Paşte, susţinut de tenorul Andrea Bocelli în Piaţa Domului din Milano va fi fără public şi transmis prin streaming.

Din cauza stării de urgenţă, credincioşii vor fi nevoiţi să-şi petreacă aceste sărbători în propriile case.

Primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, a comunicat zilele trecute pe pagina sa de socializare evenimentul. „Domul va fi gol, dar, prin streaming, vom oferi vocea lui lumii întregii”, a precizat edilul italian.

Duminica Paştelui, pe 12 aprilie, marele tenor Andrea Bocelli va susţine un concert în Piaţa Domului. Însă, fără public.

Sala a mai precizat: „Lui Bocelli i-am cerut să cânte muzică sacră, care va fi transmisă prin streaming în toată lumea”, scrie La Repubblica.

”În Duminica Paștelui (12 aprilie 2020, ora 6 UK / ora 8 pm), prin invitația orașului și a Catedralei Duomo din Milano, icoana muzicală italiană Andrea Bocelli va oferi un spectacol solo reprezentând un mesaj de dragoste, vindecare și speranță Italiei și lumii”, scrie pe pagina evenimentului.

Apasă pe link pentru a-ți seta memento-ul pe YouTubeAndreaBocelli.lnk.to/LiveFromDuomo

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *