Aproape 150 de zboruri Ryanair sunt anulate în Irlanda, Belgia şi Suedia, din cauza grevelor

Un număr de 146 de zboruri Ryanair vor fi anulate vineri, din cauza grevelor angajaţilor companiei din Irlanda, Belgia şi Suedia, care afectează 25.000 de pasageri, potrivit datelor AirHelp, companie specializată în obţinerea de compensaţii pentru pasagerii companiilor aeriene.

”Estimăm că, dacă pasagerii afectaţi ar solicita despăgubirile prevăzute de legislaţia europeană, acestea s-ar ridica la 7,5 milioane euro”, spun reprezentanţii AirHelp.

În plus, programul de zbor al curselor aeriene Ryanair din aeroporturile germane va fi afectat în 10 august de o grevă a personalului de bord.

Piloţii Ryanair din Germania intenţionează să declanşeze o mişcare de protest vineri, 10 august, alăturându-se astfel acţiunilor deja planificate în Irlanda, Suedia şi Belgia. Operatorul aerian irlandez a anulat deja 6% din cele peste 2.400 de zboruri planificate pentru vineri în Europa.

Greva piloţilor din Germania va dura 24 de ore şi va începe vineri, la ora 01:01 GMT, afectând toate cursele aeriene din Germania.

Confruntat cu perspectiva extinderii grevelor angajaţilor din Europa, şeful Ryanair, Michael O’Leary, a declarat săptămâna trecută că va muta mai multe locuri de muncă în Polonia în situaţia în care mişcările de protest vor afecta afacerea.

De precizat, Curtea Europeană de Justiţie a hotărât în luna aprilie a acestui an că toate companiile aeriene trebuie să-i despăgubească pe pasageri pentru întârzieri şi anulări ale zborurilor, chiar dacă motivul pentru aceasta a fost o grevă a personalului companiei aeriene, măsură care se aplică tuturor grevelor anterioare dar şi celor viitoare ale companiilor aeriene.

De altfel, peste 120.000 de pasageri au fost afectaţi de grevele personalului operatorului Ryanair din luna iulie. Dacă pasagerii afectaţi ar cere despăgubiri prin companiile de specialitate, aceştia ar putea încasa peste 33 milioane euro.

Dacă un zbor întârzie mai mult de trei ore sau dacă este anulat, ori dacă unui pasager îi este refuzată îmbarcarea, pasagerii pot beneficia, în anumite circumstanţe, de o compensaţie financiară de până la 600 euro de persoană, în plus faţă de orice redirecţionare sau rambursare a biletului oferită de compania aeriană.

Condiţia este ca aeroportul de plecare să se afle în UE sau ca transportatorul aerian să aibă sediul în UE. În plus, motivul întârzierii zborului trebuie să fie cauzat de compania aeriană.

Compensaţia trebuie revendicată în termen de trei ani de la data întârzierii zborului.

Pe de altă parte, circumstanţe extraordinare, cum ar fi furtuni sau urgenţe medicale, înseamnă că transportatorul aerian este scutit de obligaţia de compensare a pasagerilor. Dacă sunteţi blocat la un aeroport timp de mai mult de două ore, companiile aeriene sunt, de asemenea, obligate să le ofere pasagerilor mese, băuturi gratuite, acces la comunicare şi chiar cazare, dacă este necesar.

Lansată în anul 2013, compania AirHelp a sprijinit peste şapte milioane de persoane să procese cereri de despăgubire aeriene în valoare de aproape 800 de milioane de euro în total. AirHelp are reprezentanţe în 30 de ţări, oferă asistenţă în 16 limbi şi are peste 500 de angajaţi la nivel global.

În ce priveşte România, AirHelp a identificat în 2017 peste 42.000 de pasageri români eligibili pentru despăgubiri. Dacă le-ar solicita, valoarea lor ar fi de 12 milioane de euro.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *