Aproape 236.000 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, anul trecut

Aproape 236.000 de persoane au fost angajate, în 2020, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), iar cele mai multe dintre acestea au fost încadrate în muncă în judeţele Timiş, Neamţ şi în Bucureşti.

“Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, în anul 2020, au fost încadrate în muncă 235.932 persoane”, arată ANOFM, într-un comunicat de presă transmis joi.

Dintre acestea, 95.859 au peste 45 de ani, 50.533 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 43.777 au între 25 şi 35 de ani, iar 45.763 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 30.299 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt bărbaţi – 125.477, numărul femeilor fiind de 110.455.

În funcţie de rezidenţă, 122.985 de persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 112.947 de persoane sunt din mediul rural.

“Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (82.950), profesionale (56.685), gimnaziale (47.565), 22.895 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în anul 2020, 130.980 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM”, scrie în comunicatul ANOFM.

În clasamentul judeţelor cu cele mai multe persoane angajate Timiş ocupă primul loc (17.716), urmat de Neamţ (10.934) şi Bucureşti (10.874).

Conform sursei citate, în 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 516.833.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *