Aproape 3 milioane de lei pentru un centru destinat persoanelor vârstnice

Un centru pentru persoanele vârstnice va fi realizat pe raza orașului Aninoasa. Aproape 3 milioane de lei este valoarea contractului scos la licitație și care prevede „lucrările de intervenție privind realizarea obiectivului de investiții denumit „Centru social de zi” – persoane vârstnice – Reabilitare și dotare clădire, refacere căi de acces și branșamente utilități în incinta obiectului de investiție”.

Sunt bani europeni cu ajutorul cărora va fi realizat centrul. Banii vin prin Programul Operațional Regional.

„Motivele care au condus la solicitarea acestei finanțări sunt probleme de ordin social cu care se confruntă persoanele vârstnice din orașul Aninoasa și care, conform analizelor și statisticilor, derivă din fondul problemelor sociale înregistrate la nivel național, scopul principal fiind acela de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor vârstnice și de a preveni instituționalizarea lor. În cadrul orașului Aninoasa, populația este îmbătrânită din cauza faptului că tinerii au migrat către marile orașe, dar și din cauza faptului că natalitatea a scăzut considerabil în ultimii ani. Majoritatea vârstnicilor nu sunt activi și duc o viață sedentară. Activitățile pe care le desfășoară în mod curent (cei capabili) sunt în principal de natură casnică, de întrajutorare a familiei sau activități agricole de subzistență”, arată documentația.

Potrivit statisticilor furnizate de Institutul Național de Statistică, la 1 ianuarie 2012 populația tânără din Aninoasa, mai exact categoria 0-14 ani, a fost în număr de 818 și reprezenta circa 16% din totalul populației, în timp ce numărul persoanelor vârstnice (65 de ani și peste) a fost de 543, reprezentând aproximativ 10,86% din totalul populației. Situația s-a schimbat în anul 2018, iar potrivit raportării Institutului Național de Statistică, ponderea populației tinere și a celei vârstnice este aproximativ egală, undeva la 13% din totalul populației.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 31 mai 2022.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *