Aproape 60 de mii de pensionari hunedoreni au dreptul să primească ajutorul financiar de 700 de lei

Pentru a discuta despre acordarea ajutorului financiar guvernamental pentru pensionarii hunedoreni, prefectul județului, Călin Petru Marian, a avut în această după amiază o întâlnire cu echipa de conducere a Casei Județene de Pensii, reprezentată de Alina Bârlea – director și Carmen Bordea – director adjunct.

În județul Hunedoara 59.719 pensionari au dreptul să primească ajutorul financiar de 700 de lei, potrivit O.U.G. 74 din iunie 2022.

Suma totală acordată de guvern în acest sens pensionarilor hunedoreni care au venituri sub 2.000 lei și se află în evidențe în luna iulie, este de 41,8 milioane lei.

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele județene de pensii, iar pensionarii îl primesc o singură data.

Totodată, cu prilejul întâlnirii de la Casa județeană de Pensii, prefectul Călin Petru Marian s-a interesat despre situația introducerii datelor din dosarele de pensii în sistemul digital, acesta urmând să fie folosit de Ministerul Muncii după finalizarea tuturor operațiunilor, în întreaga țară.

Pentru această etapă de digitalizare, la Casa Județeană de Pensii lucrează 25 de tineri angajați care vor prelucra informațiile din dosarele de pensie ale celor aproape 122.695 de pensionari hunedoreni.

 

 

Prefectura Hunedoara / Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *