Aproximativ un sfert din populaţia eligibilă la nivel național pentru imunizare anti-COVID a primit vaccinul

Datele centralizate de autorităţi arată că aproximativ 25% din populaţia eligibilă la nivel naţional a fost vaccinată împotriva infecţiei provocate de SARS-CoV-2, la acest procent adăugându-se persoanele care au obţinut imunitate după ce au trecut prin boală. În topul judeţelor cu rată ridicată de vaccinare se află municipiul Bucureşti, urmat de judeţele Cluj, Sibiu, Braşov, Timiş.

De la debutul campaniei de vaccinare, aproximativ 25% din populaţia eligibilă a României s-a vaccinat împotriva COVID-19. Astfel, au fost imunizate 4.661.527 de persoane cu cel puţin o doză, iar dintre acestea peste 4,4 milioane de persoane au fost vaccinate cu schemă completă, a anunţat ,joi după amiază, într-o conferinţă de presă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

În ceea ce priveşte categoriile de vârstă, cea mai ridicată rată de vaccinare se înregistrează la persoanele cu vârste între 60-69 de ani, unde peste 36,5% s-au vaccinat, urmată de grupa de vârstă 70-79 de ani cu o rată de acoperire vaccinală de 34,2% şi de categoria 50-59 de ani cu  rată de vaccinare de 33,8%.

În ceea ce priveşte copiii cu vârste între 12 şi 15 ani, până în prezent au fost vaccinaţi peste 16.139 de copii vaccinaţi cu cel puţin o doză. La aceştia se adaugă 125.876 de tineri cu vârste între 15 şi 19 ani.

Opt judeţe din ţară au o rată de acoperire vaccinală de peste 30%. În Bucureşti, rata de vaccinare este de 45,14% din populaţia eligibilă, de peste 12 ani. Topul este completat de judeţele Cluj (41,9%), Sibiu (35,4%), Braşov (33,2%), Timiş (32%) Constanţa (31,9%), Alba (30,9%) şi Ilfov (30%).

La nivel naţional au fost raportate 16.495 de reacţii adverse post-vaccinale, reprezentând 1,9 cazuri la o mie de doze administrate.

În rândul persoanelor vaccinate cu o doză s-au înregistrat 23.793 de persoane infectate, reprezentând 0,5% cazuri de infecţii cu noul coronavirus, acestea fiind diagnosticate în primele 13 zile de la inocularea serului, în timp ce în rândul celor cu schema completă de imunizare au fost infectate 4.922 de persoane, reprezentând 0,1%.

Medicul a menţionat că există în continuare studii care arată că persoanele vaccinate au un risc redus de transmitere a bolii, chiar dacă acestea fac boala.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *