Traficul la frontieră aproape s-a dublat, în comparație cu aceeași perioadă din 2022

Peste 1,3 milioane de persoane au tranzitat punctele de frontieră în acest week-end, în creştere cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Poliţiei de Frontieră.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia de Frontieră, în perioada 4-6 august, au efectuat formalităţile de frontieră peste 1.348.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, pe ambele sensuri de deplasare, fiind înregistrată o creştere de aproximativ 40%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Duminică, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 499.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 125.400 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România au fost 260.779 de persoane, dintre care 19.153 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 06.08.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.432.504 cetăţeni ucraineni.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line.

 

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 63 de fapte ilegale (31 infracţiuni şi 32 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 11.000 lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 197.500 lei.

Totodată, nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 22 cetăţeni români din diferite motive legale.

viewscnt

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *