Arbori tăiați și transport ilegal de masă lemnoasă depistate de jandarmi, în zona Brad și Orăștie

În cursul zilei de marți 06 septembrie, în jurul orelor 19.00, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos au depistat pe raza municipiului Brad, o persoană de sex masculin, din localitate, în timp ce încărca trunchiuri de arbori pentru a-i transporta altor persoane în schimbul unor sume de bani.

Cu ocazia constatării au fost identificați 33 de arbori, din speciile gorun, cer, carpen, jugastru și plop, tăiați ilegal din fondul forestier național și de pe un teren cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național, fără a fi în proprietatea acestuia.

Cu sprijinul Ocolului Silvic Brad, a fost calculat un volum inițial al arborilor tăiați ilegal de 36,819 metri cubi , având o valoare de 16.156,6 lei (valoare fără TVA), urmând a se stabili cu exactitate valoarea prejudiciul și părțile prejudiciate, în urma efectuării cercetărilor.

Documentele întocmite cu ocazia constatării vor fi predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor iar materialul lemnos găsit la fața locului a fost predat în custodia Ocolului Silvic Brad, până la identificarea proprietarului de drept.

Tot în ziua de 06 septembrie a.c. de această dată în zona comunei Boșorod, pe raza localității Luncani Vale, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Orăștioara de Sus-Blidaru au depistat un transport de material lemnos neînsoțit de documente specifice de transport așa cum sunt reglementate de normele legale în vigoare.

Cantitatea de 2.5 m³ lemn de foc, specia fag, carpen și salcie a fost confiscată, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei conform prevederilor Legii 171/2010.

 

 

IJJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *