Arme letale împrumutate și suspiciune de braconaj

Un bărbat de 50 de ani din Vulcan a împrumutat două arme letale de vânătoare unui tânăr de 27 de ani, care nu deține nicio autorizație. În urma cercetărilor, tânărul în cauză este suspectat de braconaj, oamenii legii descoperind că deține mai multe trofee cu coarne și cranii provenite de la speciile cerb și căprior.

„La data de 25 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, au efectuat mai multe controale la deținători legali de arme de pe raza mai multor localități din Valea Jiului, ocazie cu care, au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor un număr de 2 (două) arme letale de vânătoare, de cal.8×57 și cal.16, ambele deținute legal de către un bărbat de 50 ani, din municipiul Vulcan, care însă, au fost încredințate de acesta, purtate și folosite fără drept de către un tânăr de 27 ani, acesta nefiind autorizat,  precum și un număr de trei trofee cu coarne și cranii din speciile cerb comun (1 trofeu) și căprior (2 trofee), existând suspiciunea ca acestea să provină din acte de braconaj”, potrivit celor de la IPJ Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *