Artezienele din Vulcan, întreținute cu peste 44 de mii de lei

Fântânile arteziene din municipiul Vulcan intră într-un proces de mentenanță. Peste 40.000 de lei este suma alocată pentru lucrările de mentenanță ce se vor executa la fântânile arteziene. Potrivit contractului, se va realiza mentenanța la partea electrică și electronică de la celulele fotovoltaice și de la fântânile arteziene. Se vor verifica 187 de celule fotovoltaice, “verificare – întreținere pompe submersibile și comanda lor de la fântânile arteziene”. Suma alocată pentru acest proces este de 44.880 lei.

Fântânile arteziene de pe Bulevardul Mihai Viteazu din Vulcan au fost realizate în baza programului european care a vizat reabilitarea și modernizarea bulevardului. 20 de milioane de lei a costat proiectul prin care aspectul bulevardului din localitate a fost schimbat.

Lucrările au demarat la începutul anului 2011, iar închiderea generală a proiectului a fost în ianuarie 2012. La șase ani de la încheierea lucrărilor, investiția este încă contestată de cetățeni. Bulevardul a fost îngustat, de la cele patru benzi existente, la doar două, pentru realizarea, pe mijloc, a unor fântâni arteziene.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *