Astăzi pe ordinea de zi a Senatului: „Fără penali în funcţii publice”

Senatul are înscrisă pe ordinea de zi a plenului de miercuri, care va începe la ora 14.00, iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, sub rezerva primirii raportului pe acest proiect, conform site-ului instituţiei. Anterior, la ora 9.00 este programată o şedinţă a Comiterului liderilor grupurilor parlamentare.

Dan Barna a declarat că miercuri este momentul adevărului când pe ordinea de zi a plenului Senatului a fost pusă iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”.

„Suntem la un pas distanţă ca iniţiativa semnată de 1 milion de români să ajungă în Constituţie prin referendum pe 6 decembrie”, a adăugat liderul USR.

„Miercuri e ziua adevărului: vot final pe «Fără Penali» în Parlament. Iniţiativa Fără penali în funcţii publice  a fost pusă pe ordinea de zi a plenului Senatului. Suntem la un pas distanţă ca iniţiativa semnată de 1 milion de români să ajungă în Constituţie prin referendum pe 6 decembrie. Dar totul depinde acum de PSD şi PNL. E posibil ca mâine să încerce tertipuri procedurale pentru a nu se da votul. Ar fi clar semnalul că vor în continuare cu penali. Un astfel de tertip ar fi invocarea lipsei raportului de la una dintre cele două comisii, adică Juridica condusă de Şerban Nicolae, care ţine de luni de zile în sertar iniţiativa. Termenul regulamentar de elaborare a raportului asupra iniţiativei este demult depăşit: 29 iulie. Pentru astfel de cazuri, când o comisie nu-şi face treaba, Regulamentul Senatului are prevedere expresă la art. 89 alin. (4): Comitetul Liderilor de grupuri parlamentare poate pune pe ordinea de zi a plenului o iniţiativă cu termen de raport depăşit”, a scris Dan Barna marţi pe Facebook.

Liderul senatorilor USR Radu Mihail a declarat că iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice” a primit raport din partea Comisiei de constituţionalitate, însă „a devenit prizoniera” unor oameni ca Şerban Nicolae sau Carmen Dan în Comisia juridică. El a adăugat că la şedinţa de marţi a Comitetului liderilor a insistat ca proiectul să fie votat în plenul de miercuri al Senatului, chiar dacă nu are raport de la Comisia juridică.

„Răspunsul a fost că există o cutumă care nu permite aşa ceva”, a adăugat senatorul USR care a precizat că acelaşi lucru va cere partidul şi la şedinţa de miercuri a forului legislativ.
Comisia de constituţionalitate a Senatului a adoptat marţi un raport favorabil pentru propunerea legislativă privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei cunoscută sub denumirea „Fără penali în funcţii publice”. Totuşi, raportul a fost dat fără a fi unul comun cu cei din Comisia juridică.

Pe 14 iulie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de prim for sesizat, iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”. Au fost 295 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” prevede introducerea unui alineat în Constituţie la articolul 37 care spune că: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

După dezbaterile în comisiile reunite, iniţiativa urmează să fie supusă votului plenului Senatului. În cazul în care ea primeşte votul favorabil a două treimi din numărul senatorilor, Guvernul ar urma să organizeze referendumul de modificare a Constitiţiei în 30 de zile.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *