Atenție, la promoții și reduceri de preț! Ce trebuie să știți când achiziționați produse online

Directorul general în ANPC Paul Anghel transmite, joi, într-o postare pe Facebook, recomandări pentru verificarea reducerilor de preţ şi precizează care sunt drepturile consumatorilor la achiziţionarea unor bunuri.

„Reducerile de preţ, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorii economici. Pentru a beneficia de aceste reduceri şi pentru a le fi respectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze şi să acorde atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada reducerilor de preţuri”, a scris, joi pe Facebook, Paul Anghel.

Acesta apreciază că este recomandat să se verifice preţurile prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs, practică ce a dus la îmbunătăţirea constantă a modalităţilor de prezentare a preţurilor şi reducerilor de către magazinele online.

Pentru cumpărături avantajoase în perioada ofertelor de iarnă, citiţi cu atenţie caracteristicile produsului şi verificăţi dacă acesta corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor dvs.

Cumpărăturile din această perioada pot fi făcute în deplină siguranţă dacă:

 

• Întocmiţi o lista cu produsele pe care doriţi să le cumpăraţi şi cu preţurile actuale ale acestora. Astfel veţi fi informat cu privire la reducerile de preţuri;

• Verificaţi stocul existent;

• Verificaţi preţul afişat şi dacă acesta este integral (conţine sau nu TVA);

• Verificaţi dacă preţul include şi costul de livrare;

• În cazul în care comandăţi online, verificăţi, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat atunci când aţi ales produsul;

• Dacă aveţi nelămuriri, contactaţi comerciantul prin telefon pentru a cere informaţîi suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condiţiilor de livrare. Modul în care comerciantul răspunde la aceste întrebări va poate oferi indicii asupra seriozităţii vânzătorului.

Comerciantul este obligat să informeze corect şi complet consumatorii, oferind, printre altele, următoarele informaţii:

  • Datele de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc);
  • Caracteristicile esenţiale ale produsului;
  • Preţul cu toate taxele incluse;
  • Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;
  • Modalităţile de plata şi de livrare;
  • Perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului;
  • Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;
  • Funcţionalitatea, compatibilitatea şi interoperabilitatea bunurilor cu elemente digitale, a conţinutului digital şi a serviciilor digitale;
  • Existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.

„Recomand consumatorilor să citească recenziile privind produsele oferite online, care pot da indicii despre calitatea acestora sau despre seriozitatea comerciantului. Acesta este obligat să ofere acces consumatorilor la toate recenziile privind produsele şi să garanteze faptul că recenziile publicate provin de la consumatorii care au utilizat sau au achiziţionat efectiv produsul”, a mai transmis directorul ANPC:

În plus, pentru contractele încheiate pe pieţele online (de intermediere vânzări între comercianţi şi consumatori) consumatorul trebuie să ştie că orice furnizor de piaţă online (proprietarul website-ului de intermediere) este obligat să furnizeze următoarele informaţîi într-o secţiune specifică a interfeţei online, care este direct şi uşor accesibilă de pe pagină unde sunt prezentate ofertele:

  • dacă partea terţă care oferă produsele este sau nu un comerciant – persoană juridică şi în cazul în care nu este un comerciant – persoană juridică ci o persoană fizică care vinde, să specifice faptul că drepturile consumatorilor care decurg din legislaţia în materie de protecţie a consumatorilor nu se aplică contractului încheiat;
  • la furnizarea de rezultate că răspuns la o căutare efectuată online de către un consumator, furnizorul de piaţă online este obligat să specifice în mod clar într-o secţiune specifică a interfeţei de pe pagină unde sunt prezentate ofertele, existenţa oricărei publicităţi plătite sau a oricărei plăţi specifice pentru asigurarea unei încadrări pe o poziţie mai bună în ierarhie a produselor în cadrul rezultatelor căutării.

„Pentru siguranţa contului dumneavoastră, când doriţi să achiziţionaţi online cu plata prin card bancar, căutati „https” în adresa URL şi o pictograma de lacăt în bară de adrese. Acestea semnalează că site-ul este conceput pentru a fi sigur. În cazul plăţilor făcute cu cardul, nu transmiteţi niciodată codul PIN al cardului din 4 cifre şi parole bancare, dacă primiţi orice corespondenţă care pare a fi de la comerciant, prin care vi se solicită acest lucru”, a mai transmis Anghel.

Potrivit acestuia, trebuie să aveţi în vedere următoarele:

Cum trebuie afişat preţul?

Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, preţul trebuie întotdeauna afişat clar, lizibil, în lei şi cu toate taxele incluse (TVA şi alte taxe suplimentare, dacă este cazul).

Există mai multe comparatoare de preţuri unde poate fi verificată evoluţia în timp a preţurilor produselor. Această posibilitate oferă consumatorului mai mult control asupra deciziei sale şi face că magazinele să evite, în general, afişarea unor reduceri nereale.

Care sunt regulile privind reducerea de preţ?

Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă / preţului anterior

Preţul de referinţă / preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de dată aplicării preţului redus.

În cazul produselor susceptibile de a se deteriora sau a se perima rapid, preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de vânzător în aceeaşi suprafaţă de vânzare în perioada ultimelor 10 zile înainte de dată aplicării reducerii de preţ.

În cazul produselor prezente la comercializare într-o perioada mai mică de 30 de zile, preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de vânzător în această perioada înainte de dată aplicării reducerii de preţ. Vânzătorul trebuie să indice într-un mod clar, lizibil şi uşor de identificat perioada în care preţul anterior a fost aplicat.

Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice:

• fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat;

• fie prin menţiunile „preţ nou”, „preţ vechi” lângă sumele corespunzătoare;

• fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.

Când se consideră contractul încheiat?

Pentru magazinele clasice, contractul este considerat a fi încheiat în momentul în care plăţiţi şi primiţi bunul. În cazul magazinelor online, contractul este considerat a fi încheiat în momentul confirmării, pe suport durabil, de către comerciant, a acceptării comenzii dvs.

Puteţi renunța la achiziţie după ce aţi încheiat contractul?

  1. În cazul magazinelor clasice, legea NU vă dă dreptul de a renunţa la contract. Odată achiziţionat un bun, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să va fie rambursată decât dacă este defect, aplicându-se aici regulile privind garanţiile.
  2. Pentru magazinele online, legea stabileşte un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii bunului în care puteţi renunta la achiziţie, fără a oferi vreun motiv şi fără costuri suplimentare. Unele magazine online, ca parte a politicii lor comerciale, au extins acest termen la 30 sau chiar 60 de zile, însă trebuie să verificăţi acest lucru cu fiecare comerciant în parte. Termenul de 14 zile se poate prelungi cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menţionat expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor.

Dacă vânzătorul nu trimite un curier pentru ridicarea bunului, va trebui să plăţiţi returul.

Comerciantul este obligat să vă ramburseze preţul plătit (inclusiv costurile de livrare a bunului la dvs.) în termen de maxim 14 zile de la momentul în care aţi renunţat la contract.

Rambursarea se face folosind aceleaşi modalităţi de plata că şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială (ex: banii achitaţi iniţial de pe un card bancar vor fi returnaţi de vânzător pe acelaşi card), cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plata şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urmă rambursării.

Există anumite cazuri în care nu va puteţi retrage din contract, cum ar fi, de exemplu, pentru bunurile care sunt realizate după specificăţiile dvs. sau înregistrările audio, video ori programele informatice care sunt livrate sigilate şi pe care le desigilati.

Comerciantul poate reţine, în anumite cazuri, din preţul plătit de dvs. valoarea diminuată a bunurilor în cazul în care le-aţi folosit mai mult decât pentru a le testa funcţionalitatea.

În cât timp trebuie să primiţi bunurile comandate online?

Comerciantul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la dată la care aţi transmis comandă sau într-un termen mai scurt care v-a fost comunicat. Dacă vânzătorul nu a livrat bunurile în termenul stabilit, trebuie să îi solicităţi să livreze cât mai repede posibil. În cazul în care livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, aveţi dreptul să renunţaţi la contract, iar comerciantul trebuie să va dea banii înapoi în termen de 7 zile.

Ce se întâmplă dacă bunul este deteriorat în timpul transportului?

Dacă bunul ajunge la dvs. deteriorat sau distrus vânzătorul este cel care suportă pierderea. Puteţi solicită în acest caz un nou bun sau puteţi renunta la contract.

Prin urmare, aveţi dreptul de a verifică, la momentul primirii coletului, dacă bunul din interior este în cea mai bună stare, astfel încât ulterior să nu existe probleme, chiar dacă există unii comercianţi care nu permit acest lucru.

Se aplică regulile privind garanţiile şi în privinţa bunurilor achiziţionate în perioadele de reduceri?

Regulile privind garanţiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziţionate bunurile şi de preţul acestora, online, din magazinul clasic, la preţ redus sau la preţ întreg.

Care sunt regulile privind garanţia?

OUG 140/2021 este cea care reglementează garanţiile bunurilor. De fapt, stabileşte că există două tipuri: garanţia legală de conformitate şi garanţia comercială, care pot coexistă pentru un singur bun.

Garanţia legală se aplică pentru orice bun comercializat (cu anumite excepţîi, clar stabilite). În momentul în care un bun va este vândut, beneficiaţi de garanţia legală, fără că garanţia să fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii. Garanţia legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.

În principiu, garanţia legală este de doi ani, dar există şi excepţii:

• în cazul bunurilor cu elemente digitale (televizoare, aspiratoare smart, telefoane mobile, etc.) garanţia legală poate fi de cinci ani, dacă bunurile au o durata medie de utilizare mai mare de cinci ani, iar contractul prevede furnizarea continuă de conţinut digital sau de servicii digitale (de exemplu, actualizări de sistem periodice şal software inclus în contractul de vânzare). Dacă furnizarea continuă de conţinut digital sau de servicii digitale se face pentru o perioada mai mare de cinic ani, atunci garanţia va fi valabilă pentru acea perioada.

• În cazul produselor de ocazie, consumatorul şi vânzătorul pot conveni asupra unei perioade de garanţie mai de cel puţîn un an.

Garanţia comercială este cea care, în anumite situaţîi, este oferită suplimentar. De exemplu garanţie de 5 ani pentru anumite electrocasnice sau de 10 ani pentru anumite componente ale obiectelor electrocasnice. Este ceva în plus faţă de garanţia legală şi nu aduce atingere acesteia. O poate oferi atât producătorul, cât şi vânzătorul. Garanţia comercială poate îmbracă orice formă: o durata de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariţiei unui defect etc. Dar nu poate înlocui şi nu anulează garanţia legală.

Ce se întâmplă dacă bunul se defectează sau nu respectă specificăţiile?

Aveţi dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a preţului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificăţiile.

Că regulă, iniţial, puteţi alege între reparare şi înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în practică a acesteia în comparaţie cu cealaltă. De aceea, în practică, repararea este de regulă prima măsură care se ia pentru a asigura funcţionalitatea produsului.

Repararea produsului sau înlocuirea acestuia se face în termen de 15 zile calendaristice din momentul în care aţi informat vânzătorul asupra problemei. Vânzătorul trebuie să preia bunul înlocuit pe cheltuiala proprie.

Încetarea contractului sau reducerea corespunzătoare a preţului poate interveni în trei cazuri:

• vânzătorul nu a finalizat reparaţia sau înlocuirea sau vânzătorul a refuzat să aducă în conformitate bunurile

• se constată o neconformitate, în pofida eforturilor vânzătorului de a o remedia;

• neconformitatea este de o asemenea gravitate încât justifică o reducere de preţ sau dreptul la încetarea imediată a contractului de vânzare;

• vânzătorul a declarat că nu va aduce bunurile în conformitate într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative pentru consumator ori acest lucru reiese clar din circumstanţele cazului.

Încetarea contractului are că efect punerea părţilor în situaţia anterioară contractului. Prin urmare, veţi primi suma plătită pentru bun, iar comerciantul bunul înapoi. Returnarea bunului în această situaţie se face pe cheltuiala vânzătorului.

Contactaţi vânzătorul dacă aveţi o problemă!

Ce este foarte important, chiar dacă în practică vi se spune să luaţi legătură direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va aparţine întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu aveţi niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanţia. Prin urmare, chiar dacă mergeţi la service cu produsul, informaţi întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute.

Bunul reparat/înlocuit este acoperit de o nouă garanţie?

Bunul înlocuit este acoperit de o nouă garanţie (legal şi comercială) care începe din momentul înlocuirii.

În cazul bunurilor reparate, garanţiile legale şi comerciale se prelungesc cu o perioada egală cu timpul scurs din momentul în care aţi notificat vânzătorului defectul până în momentul în care bunul v-a fost livrat în stare de utilizare normală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *