Au încercat să fure caloriferele dintr-o școală

Trei persoane au fost surprinse în timp ce încercau să sustragă caloriferele de la Școala Generală nr. 5 din municipiul Petrosani.  Patrula Poliţiei Locale Petroșani formată din 2 lucrători ai Biroului Circulație drumuri publice, în timp ce se afla în zona Școlii Generale nr. 5, a observat ușa de acces de la intrarea principală a școlii deschisă.

„S-a trecut imediat la verificarea interioară a clădirii, moment în care la etajul superior au fost depistate 3 persoane de sex masculin care încercau să sustragă caloriferele montate pe hol, iar la vederea polițiștilor locali aceștia au încercat să fugă. Persoanele au fost somate să se oprească și, nesupunându-se somației, s-a trecut la urmărirea și prinderea acestora, reușindu-se imobilizarea numitului T.L.V din municipiul Petroșani, în vârstă de 25 ani”, arată informarea Primăriei municipiului Petroșani.

Urmare a celor constatate au fost întocmite actele necesare iar făptuitorul fiind predat de către noi lucrătorilor Poliției municipiului Petroșani, în vederea identificării și prinderii și a celorlalți 2 făptuitori. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

De precizat este faptul că unitatea de învățământ a fost închisă în urmă cu mai mulți ani. Aici ar fi vrut autoritățile locale să îi mute pe elevii care studiază la Colegiul Național Mihai Eminescu din localitate, însă cadrele didactice și părinții s-au opus mutării.

 

Monika Baciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *