Au ”pescuit” amenzi în perioada de prohibiție

Patru pescari au fost identificați că pescuiau în perioada de prohibiție. Astfel, în loc de pește, aceștia s-au ales cu amenzi, iar în unele cazuri chiar cu permisele de pescuit reținute.

Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara au efectuat o acțiune de control pe raza județului Hunedoara pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR/MMAP nr. 58/462/2021.

”În timpul acțiunii de control au fost identificate 4 persoane fizice care desfășurau activitatea de pescuit recreativ în perioada de prohibiție. În urma acțiunii comune de control au fost aplicate de către reprezentanții celor două instituții un număr total de 5 sancțiuni contravenționale principale, dintre care 4 amenzi în valoare totală de 2400 lei și 3 sancțiuni contravenționale complementare, 3 permise de pescuit recreativ au fost reținute în vederea suspendării dreptului de pescuit recreativ pe o perioadă de 90 zile”, arată Garda de Mediu Hunedoara.

În județul Hunedoara, în anul 2021, prohibiția generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial este de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv. Aceste acțiuni de prevenire și combatere a faptelor ilegale în domeniul piscicol vor continua.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *