Au pus în pericol circulaţia pe drumurile publice hunedorene

La data 14.09.2021, în jurul orei 17:00, poliţiştii au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Brad, care conducea un autoturism pe strada Horea, din municipiul Deva. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au  constatat că bărbatul nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice (permisul acestuia de conducere figura “cu restricții-anulat”).

În data de 14.09.2021, în jurul orei 23:10, o femeie a  sesizat Poliţia cu privire la faptul că, în cursul serii, a fost călcată (peste laba piciorului) de roata unui autoturism.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că femeia se deplasa pe strada Carierei, din satul Crișcior, un drum îngust cu o singură bandă de circulație (fără trotuare), iar un autoturism a călcat-o cu roata din față peste laba piciorului drept, după care cel aflat la volan a coborât din autoturism și a avut un schimb de replici, după care șoferul a plecat de la fața locului, spre domiciliu său.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au  identificat conducătorul auto implicat în evenimentul rutier, un bărbat în vârstă de 66 ani, din comuna Crişcior, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,06 mg/l în aerul expirat.

 În cauzele prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *