Au pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice hunedorene

La data de 31 martie 2023, în jurul orei 06:05, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată despre faptul că pe D.N. 66, în localitatea Bănița, a avut loc un accident rutier.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat că un bărbat în vârstă de 51 de ani, din judeţul Caraș-Severin, în timp ce conducea un autoturism pe DN66, pe sensul de mers Hațeg-Petroșani, în localitatea Bănița, a derapat și a lovit parapetul metalic lateral din partea dreaptă a sensului de mers, după care s-a răsturnat în șanț.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul de Urgență Petroșani, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


În data de 30 martie 2023, în jurul orei 08:35, poliţiştii rutieri au observat un autoturism care se deplasa pe strada Republicii, din oraşul Petrila şi faţă de care au solicitat oprirea pentru control, acționând semnalele acustice și luminoase a autospecialei de poliție.

Întrucât autoturismul nu a oprit, poliţiştii au pornit în urmărirea sa, iar conducătorul auto a oprit autoturismul în dreptul unui depozit, după care a coborât şi a fugit aproximativ 50 de metri, fiind interceptat de poliţişti.

Cu privire la cel aflat la volan, un tânăr de 25 de ani, din Petrila, poliţiştii au stabilit, în urma verificărilor în bazele de date, că nu posedă permis de conducere.

În cauzele prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *