Autobergamo a schimbat antrenorul

Într-unul din derby-urile etapei a șaptea din Liga 1 de futsal, Autobergamo Deva a încheiat la egalitate, scor 3-3, meciul susținut în deplasare cu liderul clasamentului, Dunărea Călărași. Gazdele au condus cu 2-0 la pauză și și-au mărit avantajul în minutul secund, însă devenii, scoțând portarul, au avut un final de senzație și au restabilit egalitatea, lipsindu-le puțin pentru a câștiga jocul de la Călărași. Acest egal i-a fost, însă, fatal spaniolului Luis Fonseca Cilleros, antrenorul celor de la Autobergamo, care și-a pierdut postul. “În cursul zilei de luni, 5 noiembrie 2018, am încheiat de comun acord colaborarea cu antrenorul Luis Fonseca Cilleros (foto) și cu jucătorii Carlos Dias Teka și Cristian Muinos Saavedra Chapu, cărora le mulțumim pentru contribuția lor și le urăm succes în continuare. În zilele viitoare va vom comunica numele antrenorului cu care vom semna, precum și a transferurilor ce le vom face pentru a ne completa lotul. Pentru meciurile următoare din turul sezonului regulat de pregătirea echipei, ca antrenor interimar, se va ocupa Adrian Moț. Obiectivul echipei noastre rămâne același, cucerirea titlului național”, a declarat Dorin Popa, președintele celor de la Autobergamo Deva.

Etapa viitoare, a opta, penultima a turului, Autobergamo, care este pe poziția a treia, cu 14 puncte, va întâlni joi, cu începere de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Deva, pe Imperial Wet Miercurea Ciuc, a cincea clasată, cu 13 puncte. Primele două poziții în clasament sunt ocupate de Dunărea Călărași și United Galați, ambele cu 16 puncte, pe patru, cu 14 puncte, ca și Autobergamo, este Informatica Timișoara, iar pe șase, cu 13 puncte, ca și echipa din Miercurea Ciuc, este FK Odorheiu Secuiesc, acestea având cele mai mari șanse de a se califica în play-off. În ultima etapă a turului sezonului regulat, Autobergamo Deva va juca în deplsare, la Poli Iași, formație cu șanse reduse de a se califica în play-off.

 

Amarildo Szekely

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.