Autostrăzile A1și A2: Circulație restricționată din cauza lucrărilor la partea carosabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la ora 18:00, circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a Autostrăzii A2 pe sensul Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 34 şi 35, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi, din cauza lucrărilor efectuate asupra părţii carosabile.

Pe Autostrada A1, pe sensul Piteşti – Bucureşti, traficul rutier este oprit pe banda a doua, la kilometrul 11+500 metri, în zona localităţii Ciorogârla, judeţul Ilfov, pentru înlocuirea parapetului median.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să semnalizeze din timp înaintea schimbării benzii de circulaţie, să sporească atenţia în conducere şi să reducă viteza în zona de efectuare a lucrărilor semnalizate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *