Bani europeni pentru cursuri destinate elevilor defavorizaţi, crearea de locuri de muncă şi pentru prime destinate personalului sanitar aflat în prima linie în timpul pandemiei

Comisia Europeană a acordat în total 285 de milioane de euro pentru sprijinirea programelor operaţionale (PO) ale României, Franţei şi Germaniei, România urmând să beneficieze de cea mai mare parte a sumei, care va fi utilizată pentru furnizarea de cursuri unui număr de 168 000 de elevi defavorizaţi astfel încât să se compenseze orele de şcoală pierdute în timpul pandemiei, crearea de noi locuri de muncă prin intermediul unor stimulente pentru angajare acordate persoanelor care au rămas fără loc de muncă în timpul pandemiei şi prin sprijinirea a 295 de noi întreprinderi sociale pentru persoanele in grupuri vulnerabile, precum şi pentru prime acordate unui număr de 97 000 de lucrători din domeniul sănătăţii aflaţi în prima linie în timpul pandemiei.

„Comisia a acordat în total 285 de milioane EUR pentru sprijinirea programelor operaţionale (PO) ale României, Franţei şi Germaniei din cadrul Fondului social european (FSE), sprijinul se înscrie în cadrul Asistenţei de redresare pentru coeziune şi teritoriile Europei (REACT-EU). Resursele suplimentare sus-menţionate vor sprijini cetăţenii fără loc de muncă în găsirea unor noi locuri de muncă, vor consolida sistemele de educaţie, de ocupare a forţei de muncă şi de sănătate şi vor contribui la accelerarea redresării în urma crizei provocate de pandemie”, anunţă CE

România primeşte o sumă suplimentară de 234 de milioane EUR pentru programul său operaţional privind capitalul uman. Noile fonduri vor contribui la furnizarea de cursuri pentru 168 000 de elevi defavorizaţi astfel încât să se compenseze orele de şcoală pierdute în timpul pandemiei. În plus, noile fonduri vor sprijini crearea de noi locuri de muncă prin intermediul unor stimulente pentru angajare acordate persoanelor care au rămas fără loc de muncă în timpul pandemiei şi prin sprijinirea a 295 de noi întreprinderi sociale pentru persoanele care aparţin unor grupuri vulnerabile. Finanţarea suplimentară va sprijini, de asemenea, primele acordate unui număr de 97 000 de lucrători din domeniul sănătăţii aflaţi în prima linie în timpul pandemiei.

Franţa primeşte o sumă suplimentară de 24 de milioane EUR pentru programul operaţional din cadrul FSE aferent departamentului său de peste mări, Guyana. Fondurile respective vor ajuta elevii expuşi riscului de abandon şcolar, de exemplu prin intermediul unor programe de sprijin intensiv adaptate şi al unui învăţământ dual în întreprinderi şi în şcolile profesionale. Finanţarea suplimentară va sprijini, de asemenea, şomerii şi persoanele care au cele mai mici şanse de a intra pe piaţa forţei de muncă printr-o serie de măsuri de incluziune socială şi va ajuta lucrătorii să dobândească competenţele necesare într-o lume a muncii aflată în continuă evoluţie.

 

În Germania, programul operaţional din cadrul FSE din Baden-Württemberg beneficiază de o sumă suplimentară de 27 de milioane EUR pentru a sprijini peste 16 000 de persoane care au fost afectate în mod deosebit de pandemie. Noile fonduri vor ajuta persoanele care au nevoie să acceseze şi să utilizeze instrumente şi servicii digitale. Unele iniţiative specifice vor sprijini, de asemenea, capacitarea socioeconomică a femeilor care provin din familii de migranţi. Şomerii de lungă durată vor beneficia de ajutor din partea serviciilor publice de sprijinire a ocupării forţei de muncă pentru a-i ajuta să îşi găsească noi locuri de muncă. Noile fonduri vor sprijini, de asemenea, formarea profesională a lucrătorilor aflaţi în şomaj tehnic, precum şi formarea personalizată a profesioniştilor din domeniul culturii.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *