Bărbat cercetat de poliţişti pentru braconaj cinegetic

Posesor legal de armă de vânătoare cercetat de poliţişti pentru braconaj cinegetic, după ce a fost depistat de polițiști  în trafic, cu glonţul pe ţeavă.

 În data de 15.02.2019, în jurul orei 02:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șoimuș şi cei ai Secției de Poliție Rurală Ilia au oprit în trafic,  pe D.J. 761, la intersecția cu drumul comunal care duce spre balastierele din satul Bălata, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Hărău.

În urma examinării interiorului autoturismului, pe scaunul pasagerului din dreapta față a fost identificată o armă de foc letală (deţinută legal), încărcată cu patru cartușe cu glonț (pe arma de vânătoare era montată o lunetă şi o lanternă). Tot pe scaunul pasagerului a fost găsit şi un proiector (conectat la priza autoturismului), iar  în portbagaj și pe bancheta din spate a autoturismului se aflau 11 saci din material plastic.

Arma letală și proiectorul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj cinegetic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *