Cadrele medicale implicate direct în tratarea pacienţilor cu coronavirus vor primi un stimulent lunar

Ieri, după ședința de Guvern, Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a anunțat că a fost aprobat un  spor de risc pentru cadrele medicale care îngrijesc bolnavii infectați de coronavirus. Asta înseamnă că, aproximativ 75.000 de cadre medicale vor primi un stimulent de 2500 de lei.

Acest stimulent vine în urma demisionăirii în masă a medicilor și asistentelor, datorită lipsei de echipamente de protecție  din cadrul spitalelor din România.

Ioan Marcel Boloș susține că, Guvernul va face tot ce este necesar pentru ca aceste echipamente medicale să se deconteze şi banii să poată fi rambursaţi către autorităţile locale şi către unităţile sanitare implicate în această perioadă în asigurarea cu echipamente medicale şi echipamente de protecţie medicală.

„Fac precizarea că tot în ceea ce priveşte echipamentele medicale, Guvernul României a aprobat inclusiv achiziţionarea de spitale modulare şi containere de logistică medicală, urmând să fie reglementat cine va fi administratorul acestora pentru operaţionalizarea lor. Este o veste bună, o veste de asemenea aşteptată de către cei care acţionează în domeniu şi urmează a se folosi de aceste echipamente medicale”, a afirmat Boloş.

El a spus că a doua măsură aşteptată este cea legată de stimulentul de risc pentru personalul medical implicat direct în tratarea bolnavilor infectaţi cu coronavirus.

„Este vorba de un număr estimat de 75.000 de cadre medicale, cu o valoare lunară a acestui stimulent de 2.500 de lei. Nu este supus contribuţiilor sociale şi nici contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, singura regulă fiscală aplicabilă acestui stimulent este cea referitoare la impozitul pe venit, adică 10% din cei 2.500 de lei se reţine, netul urmând să fie virat personalului medical. Vestea bună este pentru tot personalul medical, menţionez că nu se referă doar la medici, ci si la asistenţii medicali, la partea de personal care deserveşte ambulanţele, la partea de personal paramedical (…) este, dacă vreţi, un stimulent de risc pe care şi alte ţări membre ale Uniunii Europene l-au propus”, a explicat el.

Înițial, această afirmație a fost anunțată de președintele Iohannis, care a prezentat-o ca un bonus  de 500 de euro pentru toți cei implicați direct în tratarea bolnavilor.

Stimulentul de risc este propus și în alte țări membre ale UE, printre care Ungaria, Bulgaria, Germania sau Italia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *