Camerele hiperbare vor putea fi folosite pentru recuperarea pacienţilor post-COVID

Camerele hiperbare vor putea fi folosite în recuperarea pacienţilor cu sechele pulmonare în urma infecţiei cu Covid 19, acest tratament fiind inclus în Ordinul pentru aprobarea Protocolului de medicină fizică şi reabilitare post-Covid publicat în Monitorul Oficial. Dr. Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti, care în repetate rânduri a solicitat alocarea unei astfel de camere, consideră că este o decizie istorică în cadrul reformei din Sănătate şi că actualul ministru al Sănătăţii a reuşit să impună în faţa tuturor o metodă de tratament formidabilă. La rândul său, dr. Bogdan Cristian Ion, specialist în medicină hiperbară,afirmă că este o iniţiativă lăudabilă. „Cu preţul unei doze de tocilizumab facem o săptămână de hiperbară”, argumentează el. La rândul său, Dr. Zala Oana Alina, medic primar de medicină de urgenţă şi directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Moineşti, a explicat pentru News.ro utilitatea camerei hiperbare care există în unitatea sanitară. ”Aici sunt trataţi foarte mulţi pacienţi cu sechele pulmonare post-covid, iar medicii au fost special instruiţi pentru acest lucru în centre din Capitală dar şi din Constanţa. Evoluţia persoanelor tratate cu ajutorul acestei aparaturi este una foarte bună”, conform medicului.

Ordinul pentru aprobarea Protocolului de medicină fizică şi reabilitare post-Covid poate fi consultat AICI.

Protocolul a fost elaborat de prof.dr.Mihai Berteanu, preşedinte al Comisiei de specialitate medicină fizică şi de reabilitare a Ministerului Sănătăţii, conf.dr. Delia Cinteză, vicepreşedinte al Comisiei de specialitate, şi conf. dr Adrian Bighea, membru al acestei comisii.

Dr. Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului Judeţean din Găeşti, pentru News.ro „Consider că  este un moment istoric în cadrul reformei din Sănătate, în care actualul ministru a reuşit practic să impună în faţa tuturor o metodă de tratament formidabilă. Am văzut pacienţi Covid care au reuşit să ajungă la camera hiperbară şi care au recuperat integral plămânul, fără administrare suplimentară de oxigen. Studiile există cu siguranţă”. 

În protocolul de medicină fizică şi reabilitare post-Covid publicat în Monitorul Oficial este menţionată camera hiperbară pe lista dotărilor standard care trebuie să existe în centrele de recuperare de excelenţă, însă nu este explicat în documentul oficial şi tipul camerelor hiperbare care trebuie folosite în reabilitarea post covid.
Dr. Laurenţiu Beluşică: Plămânul în hiperbară are nevoie de două atmosfere. Până la două atmosfere vorbim despre medicină cosmetică
“Plămânul în hiperbară are nevoie de două atmosfere, ca şi cum omul ar coborî la 20 de metri sub apă, pe când tegumentul, rinichii, creierul, retina, au nevoie de o atmosferă jumate. Deci camerele hiperbare în care se tratează cu oxigen trebuie să aibă capacitatea de a ridica presiunea în cameră la cel puţin două atmosfere, până la două atmosfere vorbim despre medicină cosmetică, e bună şi aceea, dar nu ajunge la performanţa pe care o dau două atmosfere. Este foarte greu să spun câte astfel de camere hiperbare există în spitalele de stat, pentru că nimeni nu vorbeşte despre ele, sigur există în Constanţa şi Târgu Mureş, în centre private. Nu ştiu dacă are cineva la stat cameră hiperbară de două atmosfere”, a explicat pentru News.ro dr. Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului Orăşenesc din Găeşti.
Dr. Laurenţiu Beluşică: „Spitalul din Găeşti va fi primul spital din România cu o cameră hiperbară de 16 locuri dacă îşi va finaliza proiectul european”
„În acest proiect european urmează deschiderea ofertei de preţ, în momentul de faţă este înscrisă o singură firmă, după deschiderea preţului se declară firma câştigătoare, dacă nu sunt contestaţii, se încheie contractul şi cu contractul se merge la Ministerul Fondurilor Europene pentru obţinerea banilor de către firma care va livra produsul”, a declarat dr. Laurenţiu Beluşică.

Dr. Bogdan Cristian Ion, specialist în medicină hiperbară care tratează foarte mulţi pacienţi cu ajutorul camerelor hiperbare pe care le deţine în două centre private din Târgu Mureş şi Constanţa, salută iniţiativa Ministerului Sănătăţii, însă atrage atenţia necesităţii unor ghiduri clare în care să fie specificat modul în care se pot folosi aceste camere hiperbare în cazul bolii Covid 19. Dr. Bogdan Cristian Ion:” În cazul pacienţilor cu anumite leziuni pulmonare terapia hiperbară are contraindicaţie absolute”

“Am citit ordinul, sunt metode extrem de eficiente pentru a recupera pacientul cu sechele Covid 19, este o iniţiativă lăudabilă. În mod normal, o cameră hiperbară, ca să funcţioneze, ar trebui să aibă omologare din partea Ministerului Sănătăţii, cu tot ceea ce înseamnă specializarea medicilor respectivi, normele de lucru, protocolul de lucru, mai ales că pacienţii cu leziuni pulmonare, cu fibroză pulmonară de exemplu, constituie o contraindicaţie absolută pentru hiperbară din cauza riscului de pneumotorax. În camera hiperbară sigur că poţi să bagi un astfel de pacient, dar în camere speciale, care au facilităţi de terapie intensivă.

Normal că trebuie să existe o metodologie bine definită, şi nu lăsată la voia întâmplării.

Oxigenoterapia hierbară este o formă de administrare a oxigenului. La fel cum oxigenul se poate adminstra normobar cu ajutorul ventilatoarelor sau pur şi simplu pe mască, la fel se poate administra şi cu ajutorul camerelor hiperbare. Beneficiile administrării oxigenului sub forma hiperbară este mare, deoarece acesta este la rândul lui un antiinflamator, practic înlocuieşte corticoterapia şi tocilizimabul, scăzând reacţia inflamatorie şi fără să modifice imunitatea, aşa cum face corticoterapia, scăzând interleukina 6 fără efectele adverse ale tocilizumabului. Este de preferat, mai ales că şi din punctul de vedere al raportului cost-eficienţă, cu preţul unei doze de tocilizumab (n.red. un medicament antiinflamator creat initial pentru tratarea artritei şi folosit în spitale în protocolul de tratament al pacienţilor cu Covid 19)  facem o săptămână de hiperbară.

Terapia hiperbară este o terapie scumpă, nesusţinută de casele de asigurări de sănătate, de aceea este o problemă în o aplica până la o remisie completă, până la o vindecare completă a pacienţilor, deoarece mulţi dintre pacienţi nu şi-au permis. Dintre cei care şi-au permis toată terapia, în proporţie de 100% au fost vindecaţi, fără sechele. Mai sunt, este adevărat, şi pacienţi care mai au mici sechele deoarece au făcut un număr limitat de şedinţe (n.red o şedinţă de oxigenoterapie hiperbară este în jur de 400 lei), în ideea că “sunt bine, îmi ajunge”, nu mai fac încă 5 şedinţe.

Decontarea şedinţelor de terapie hiperbară de către casele de asigurări ar veni în ajutorul pacienţilor cu posibilităţi limitate, pentru că este o terapie scumpă, dar acest lucru trebuie făcut pe norme şi protocoale, conform unei metodologii. În general, acolo unde există barocamere, ele sunt cosmetice, nu sunt indicate pentru a trata un pacient cu leziune pulmonară, din cauza riscurilor de pneumotorax pe care le pot induce, putem face mai mult rău decât bine”, a explicat medicul Bogdan Cristian Ion într-un interviu acordat News.ro.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Moineşti, locul unde se poate! Aici este singurul spital din ţară dotat cu o cameră hiperbară unde sunt tratate sechelele pulmonare post covid 19!  În acest spital au fost trataţi cu succes sute de pacienţi chiar înainte de reglementarea oficială făcută de Ministerul Sănătăţii pentru folosirea terapiei hiperbare în cazul pacienţilor cu sechele. 

Dr. Zala Oana Alina, medic primar de medicină de urgenţă şi directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Moineşti, a explicat într-un interviu acordat News.ro utilitatea camerei hiperbare care există în unitatea sanitară. Aici sunt trataţi foarte mulţi pacienţi cu sechele pulmonare post-Covid, iar medicii au fost special instruiţi pentru acest lucru în centre din Capitală dar şi din Constanţa. Evoluţia persoanelor tratate cu ajutorul acestei aparaturi este una foarte bună.

„Pacientii se simt foarte bine, saturaţia s-a îmbunătăţit, durerile toracice nu mai există, noi avem camera hiperbară de câţiva ani şi a fost folosită la sute de pacienţi, pentru a rezolva diverse patologii, mai nou am introdus-o ca şi tratament post-Covid, şi funcţionează foarte bine.

Toţi medicii care fac terapie hiperbară au urmat cursuri în urmă cu ceva vreme, suntem trei medici aici care avem această competenţă, au fost cursuri la Bucureşti şi la Constanţa, deci trebuie făcute cursuri speciale pentru a putea face terapie hiperbară.

Nu aş putea spune că este cea mai bună terapie, dar pot spune că funcţionează, sunt diverse terapii care ajută pacienţii post Covid, una dintre ele este terapia hiperbară. Nu mai există alt spital de stat care să aibă terapie hiperbară, restul camerelor folosite sunt în sistem privat. Există protocol pentru orice afecţiune care se pretează a fi tratată în camera hiperbară, este adaptat fiecărui pacient în parte”, a declarat dr Oana Alina Zala, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Moineşti.

 

news.ro

credit foto: Zi de zi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *