Campania educațională ,,Hai în echipa mea!” a ajuns la final

Elevi de la școli din municipiul Deva au fost implicați în proiectul educațional – ,,Hai în echipa mea!”, aflat la a treia ediție.

Școlile implicate în acest proiect educațional au fost: Colegiul Național ,,Decebal” Deva, Liceul Tehnologic ,,Transilvania” Deva și Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva.

Calendarul campaniei a cuprins programe de petrecere a timpului liber, activități sportive, meciuri de fotbal, acțiuni la care elevii au fost informați că un stil de viață sănătos este cea mai bună alternativă la consumul de substanțe interzise.

,,Hai în echipa mea!” este o campanie de informare a elevilor din clasele V-VIII, despre riscurile consumului de droguri.

Campania s-a încheiat cu minicampionat de fotbal cu premii.

Competiția s-a desfășurat între trei școli.

Locul I a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic ,,Transilvania” Deva, locul II de cea a Liceului Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva și locul III de echipa de la Colegiul Național ,,Decebal” Deva.

Toți participanții la minicampionatul de fotbal au primit din partea organizatorilor mingi, medalii, diplome și cupe.

Campania a fost derulată de Primăria Municipiului Deva, Direcția Poliția Locală Deva și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara.

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *