Când începe vaccinarea copiilor din grupa 5-11 ani împotriva COVID-19

Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, joi seară, că imunizarea copiilor din grupa 5-11 ani va începe după recepţionarea dozelor necesare, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii ianuarie. Pentru vaccinare va fi folosită o doză mai mică decât la adulţi.

„La copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg). Ca şi în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile. Vaccinarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât şi în cabinetele medicilor de familie”, a transmis, joi, CNCAV.

Sursa citată a precizat că platforma de programare a fost actualizată de către STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi se vor putea efectua programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, după ce vaccinul va fi disponibil în România.

„Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani va începe în România după recepţionarea dozelor necesare. Estimăm să primim aceste doze în a doua jumătate a acestei luni”, a mai transmis CNCAV.

Prezentarea la vaccinare se poate face direct în centru, fără programare, sau cu programare prin platformă şi Call Center – 021 414 44 25.

„Menţionăm că riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12-17 ani. Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8.7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieţi, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4.3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populaţia nevaccinată fiind de 0.2 – 1.9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile”, a mai precizat CNCAV.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *