Când vor fi reluate lucrările la drumul spre Parâng?

Lucrările de realizare a drumului județean care duce spre zona de agrement Parâng ar urma să fie reluate săptămâna viitoare. Cel puțin asta susțin oficialii Consiliului Județean Hunedoara. Cu o nouă echipă managerială, cei de la Strabag vor să se replieze și să finalizeze, după mai multe luni de amânare, lucrările de modernizare a drumului județean care duce în Parâng. Stoparea lucrărilor vine și în contextul în care în munte stratul de zăpadă este consistent.

”Vor începe lucrările, dacă și timpul va permite, cu promisiunea că anul 2019 va aduce finalizarea acestor lucrări, chiar cu câteva luni înainte de termen. Noua conducere care a venit la această firmă a dat promisiuni certe că în anul 2019 va fi proiectul terminat. După părerea mea nu este un termen realist, pentru că este foarte mult de muncă, mii de mc de beton care vor fi duși în Parâng și efectiv nu ai cum. Dar m-aș bucura dacă acest proiect va fi gata în 2019. (…) Până acum s-a lucrat mai puțin. Au fost trei luni de toamnă, trei luni în care se putea lucra și ei au făcut foarte puțin, câteva terasamente. Dacă lucrau anul trecut când a fost timpul optim, eram convins că anul 2019 va aduce lucrările la final. Așa, nu prea sunt convins. Dar vom vedea”, a declarat administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram.

Contractul pentru construirea drumului de aproape 4 km a fost semnat în august anul trecut, cu firma Strabag, iar valoarea lucrărilor depăşeşte 17,3 milioane de lei. Fondurile destinate modernizării vin prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Durata de execuție este de 27 de luni.

 

 

Colaborator

 

Un comentariu la „Când vor fi reluate lucrările la drumul spre Parâng?

  • 11 martie 2019 la 20:06
    Permalink

    Vrem asfaltarea in acest an a drumului judetean din Parang !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *