Care va fi întrebarea la referendumul pentru redefinirea familiei

Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost adoptată marţi în şedinţa de Guvern, costul total al organizării ridicându-se la aproape 164 de milioane de lei.

Întrebarea la care vor răspunde alegătorii cu „da” sau „nu” este „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, referendumul urmând să aibă loc pe parcursul a două zile, în 6 şi 7 octombrie.

„Referendumul pentru revizuirea Constituţiei în forma adoptată de Parlament va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7.00 şi 21.00, pentru a asigura o consultare cât mai largă a cetăţenilor cu drept de vot. Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, întrebare la care alegătorii trebuie să răspundă cu da sau nu. De asemenea, având în vedere timpul scurt rămas până la votare, actele normative adoptate stabilesc dimensiunile buletinului de vot şi ale textului acesteia de o manieră identică cu cea utilizată la referendumurile anterioare”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului Nelu Barbu la finalul şedinţei.

Imprimarea buletinelor de vot se va face de către Monitorul Oficial, ştampilele cu textul „votat” vor fi realizate de Monetăria Statului, iar confecţionarea timbrelor autocolante vor fi realizate de către Imprimeria Naţională, a mai precizat el.

Costul total al organizării referendumului se ridică la 163,712 milioane de lei.

De asemenea, a mai spus reprezentantul Executivului, românii aflaţi în străinătate în perioada votării vor putea vota şi ei la secţiile de pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele consulare, MAE având posibilitatea să amenajeze secţii de votare în plus cu acordul autorităţilor din ţările respective.

„Ministerul Afacerilor Interne va dispune măsuri pentru păstrarea ordinii, administraţiile centrale şi locale vor lua măsuri pentru a pune la dispoziţia primarilor spaţii pentru amenajarea secţiilor de votare şi personal, MAI cu sprijinul Autorităţii Locale Permanente va organiza instruirea prefecţilor şi subperfecţilor pentru organizarea referendumului”, a mai spus Barbu.

Întrebat dacă întrebarea stabilită de Guvern pentru referendum ar putea fi neclară pentru unii cetăţeni, mai ales cei din mediul rural care nu beneficiază neapărat de acces la TV sau la internet, purtătorul de cuvânt al Guvernului a refuzat să comenteze, spunând în schimb că se bazează pe ajutorul presei pentru informarea corectă a cetăţenilor.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *