Carmen Hărău: “PSD-ALDE au făcut din Avocatul Poporului un simplu executant al ordinelor de partid’’

Senatorul PNL Carmen HĂRĂU a criticat în termeni foarte duri modul în care alianța PSD-ALDE și-a anexat aproape toate instituțiile publice, definite prin lege ca instituții autonome și independente, între acestea aflându-se și Avocatul Poporului, instituție fundamentală în orice democrație:

„Mai știe cineva cine este Avocatul Poporului în România? Dacă este tot domnul Ciorbea, atunci acesta ar trebui să fie dat la rubrica de publicitate pentru persoane dispărute, căci de când i-au majorat șefii de la partid indemnizația și pensia specială, a dispărut cu totul din peisajul public. A dispărut, nu pentru că nu ar avea treabă, ci pentru că a anexat acestă instituție Cex-ului PSD și refuză să-și mai îndeplinească funcțiile constituționale. Au trecut mai bine de 8 luni de zile de când PNL i-a solicitat Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituțională asupra Ordonanței Guvernului nr.4/2017, prin care s-a creat haosul, total neconstituțional al impozitării contractelor de muncă part-time. Au trecut luni bune de când PNL i-a solicit domnului Victor Ciorbea să sesizeze Curtea Constituțională asupra demolării asistate a Pilonului 2 de pensii. Au trecut 4 luni de când foștii colegi ai domniei sale, lideri de sindicate, i-au cerut să se adreseze Curții Constituționale a României pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr.79/2017. Este ordonanța prin care s-a realizat transferul de contribuții în sarcina angajatului, ordonanță care încalcă atât Codul european de securitate socială cât și mai multe articole din Constituția României și care a introdus în România salariul negativ. Nu știu câți își amintesc faptul că domnul Ciorbea a fost un lider important al sindicatelor din anii 90, însă nu i-a păsat niciun moment de loviturile profund neconstituționale date de șefii săi din PSD și ALDE tuturor angajaților din România. Domnul Ciorbea confirmă pe deplin zicala cozii de topor.

Românii trebuie să știe că Guvernele conduse din umbră de Liviu Dragnea și Darius Vîlcov și-au permis să dea o sumedenie de ordonanțe neconstituționale pentru că au știut că singura instituție care le-ar fi stricat planurile era Avocatul Poporului. Doar Avocatul Poporului poate face acest demers. De aceea și-au pus în acea funcție o slugă credincioasă, căruia nu-i pasă de încălcarea drepturilor a milioane de români, însă nu iese din cuvântul șefilor săi de partid. Domnul Ciorbea și-a compromis întreaga carieră profesională, cu bunele și relele ei, și a compromis și imaginea unei instituții fundamentale în orice democrație. Totul de dragul unui salariu îndestulător și a unei pensii speciale generoase. Avocatul Poporului ar fi trebuit să fie gardianul drepturilor și libertăților cetățenilor, însă PSD-ALDE au reușit să-l transforme într-un simplu executant al ordinelor de partid.”

 

Senator PNL – Eleonora-Carmen HĂRĂU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *