Cartea măiestriei. Cămășile și straiele pădurenilor la expoziție
„Bine ați venit în Ținutul Pădurenilor!”, te întâmpină astfel nu doar cuvintele gazdei, dar și întreg modul în care este organizată expoziția de la Muzeul Textilelor din Băița.
Din poarta Apusenilor, locul deschis în urmă cu ani de zile de conservatorul emerit dr. Florica Zaharia, a devenit pentru câteva luni cea mai bună recomandare a măiestriei femeilor din Munții Poiana Ruscăi.
„Patrimonii Hunedorene. Textile din Ținutul Pădurenilor” este și titlul catalogului expoziției, un volum apărut într-un format de excepție care cuprinde în câteva sute de pagini întreaga poveste a artei populare toarse, țesute și cusute din satele zonei.
Doi apreciați cercetători și-au unit eforturile pentru a salva de la uitare străvechiul port pădurenesc, cu simbolistica lui uimitoare: Florica Zaharia, unul dintre cei mai cunoscuți experți în textile din lume, cu o carieră desăvârșită la celebrul MET din New York, împreună cu renumitul etnolog, Rusalin Ișfănoni, au luat la pas Ținutul Pădurenilor în căutarea pieselor de tezaur: „Costumele lor sunt recunoscute în țară și străinătate. Din cele peste 50 de zonele etnofolclorice din România, Ținutul Pădurenilor și-a păstrat cel mai bine costumul tradițional.
Sunt și astăzi familii care au în casa lor câte 10-15 costume femeiești și bărbătești. Romulus Vuia, primul cercetător care s-a ocupat de Ținutul Pădurenilor la începutul secolului 20, spunea despre zona pădurenilor de Hunedoara că este o minune etnografică! Elena Secoșan, specialistă în portul popular românesc, spunea că pădurenii sunt o comoară.
Iată că și specialiștii, ca oricine ajunge în ținut, este impresionat de costum, de calitatea cusăturilor, a croiului, costumul este monumental”, este convins etnologul pădurenilor.
Florica Zaharia recunoaște că iubește acest costum și a decis să colecționeze piese autentice de la prima incursiune în satele zonei: „Pădurenii sunt un grup aparte, de o frumusețe fantastică, costumele sunt extraordinare, merită toată atenția noastră.
Nu facem altceva decât să ne aducem contribuția și noi după cercetătorii anteriori, Vuia, Secoșan, Ișfănoni, dar axându-ne mai mult pe textile încercăm să păstrăm, să documentăm, să aducem publicului și cercetătorilor acest extraordinar tezaur textil.”
Acum, după o cercetare care a durat peste 30 de ani, cei doi au reușit să îi surprindă chiar și pe localnici cu rezultatele muncii lor. „Sunt foarte emoționată să văd cămăși vechi cu o cusătură pe care, sincer, eu o văd prima dată, la piesele din secolul 19. Poate străbunicii mei le-au purtat, dar eu nu am văzut, de asta am și făcut fotografii, ca să le pot reconstitui.
Este o muncă titanică să colecționezi, una și mai mare să coși, iar noi sperăm să nu ne pierdem tradiția și portul. Îi mulțumim doamnei Florica Zaharia și lui Lin al nostru (Rusalin Ișfănoni – n. red.) pentru că au reușit să salveze aceste comori și să descrie totul în acest catalog care va duce portul nostru în lumea întreagă!”, se entuziasmează Aurelia Muntean, viceprimarul comunei Bunila, o femeie care încă coase cămăși, dar cu alte simboluri decât cele străvechi.
O parte dintre cunoștințe tot s-au păstrat: „Ceea ce eu am prins și am purtat ca mireasă este „cămașa cu stelele”: are cusătură ațască, o cusătură foarte clară și pe dos și pe față, pe care puține femei o mai știu.”
Cămașa de mireasă care a atras atenția Aureliei Muntean este, alături de cea a mirelui, piesa centrală a expoziției de la Muzeul Textilelor: „Sunt îmbrăcați în costume tradiționale, altele decât cele de astăzi: mireasa are coroniță și cârpa lungă care este purtată doar simbolic, pentru că nu are voie să poarte ceapsa decât după actul căsătoriei. Este un întreg ritual acolo. Mirele este și el îmbrăcat după tradiția pădurenilor. Este din zona în care izmeana nu era terminată jos cu dantelă și se purta în vechime în toloboni sau, mai târziu, într-un ciorap croșetat, ștrimfi, după cum îi numesc ei. Sunt doi, unul lung, unul scurt. Există un ștrimf în interior, iar, cel de sus, care seamănă cu un tureac, nu are partea de jos. Interesant este și ștergarul de curea pe care îl făcea întotdeauna mama pentru băiat. El poartă cojocul care este o influență a Banatului și apare mai târziu, în perioada interbelică”, explică dr. Florica Zaharia, inițiatoarea expoziției.
Gazda a reușit să îi aducă la momentul prezentării catalogului pe cei doi soți Anișca și Petru Toma, din satul Cernișoara Florese, care au purtat deceniile trecute cămășile de mireasă și mire. Nana Anișca are acum 88 de ani și povestește cum odinioară fetele erau deprinse de mici să coase: „Am învățat di la șasă ani să cos și cre că am făcut – și de femei, și de bărbați – vreo trizăci de costume! Asta-i făcută când aveam 16, 17 ani. Eu când m-am căsătorit am venit cu cămașa cusută la soț: îi cămașă de jinere!”, arată femeia către portul soțului.
Întreaga expoziție are la bază nunta, un moment important în lumea satului, când pădurenii scoteau din lăzi ce aveau mai bun și mai bogat cusut. În spatele mirilor, Florica Zaharia a decis inspirat să aranjeze „culmea”, unde erau înșirate straiele pregătite drept zestre a fetei. „Era obligatorie pentru ca o mireasă să se poată mărita. Fetele aveau câte zece cămăși pe culme, plus cea pentru soacră, plus cea pentru mire. Pe unde am umblat noi, prin ținut, am aflat că recordul era la Lelese unde o femeie ne-a mărturisit că a avut 82 de cămăși pe culme. Eu am folosit ideea culmii, pentru a arăta, cronologic, care este evoluția sau, mai corect, involuția în stilul cămășii pădurenilor: de la prima cămașă colecționată, în 1994, de la Bătrâna, care, după analize, datează de la sfârșitul secolului 19, până la cele de secol 20, unde este vizibilă schimbarea stilului.”
De la cămașa simplă și solidă realizată din pânză de cânepă făcută exclusiv în casă, cu „pui peste cot”, femeile ajung să prefere materialul cumpărat și cusăturile, care acoperă din ce în ce mai mult mâneca, sunt făcute pe bumbac. Broderia devine o combinație între simbolurile geometrice tradiționale și motivele florale, chiar zoomorfe, uneori asezonate cu paiete. Toate aceste modificări se pot observa nu doar în cămășile de pe culme, ci și în portul „nuntașilor”. Spre exemplu, Florica arată prima cămașă: „Nașa poartă așa numita cămașă cu coșiile, care se referă la compoziția broderiei pe mânecă, cu oprege negre peste cămașă, cu brâu țesut în bâte și podoabele tipice pădurenilor: cheițele, inelele, cheile pe chici, balţii. De aici, la ceilalți nuntași, încercăm să arătăm schimbările în costumul tradițional feminism, în diverse piese. Apare cătrința țesută în casă ce se purta cu opreg negru în spate, cea din păr – cașmir imprimat și plisat, cu pasmanterie cumpărată din magazine.
Pădurencelor le plac pliurile, iar mai târziu apare cunoscuta sumnă și catrința vânătă realizate din fedru de manufactură care mai are doar dantela realizată acasă. Apar brâie unde se vede influența Banatului, apoi, în final, avem catrința brodată la mașină, pe material cumpărat. La cojoace, simbolistica este cât de cât păstrată, dar nu se mai brodează acum pe piele de oaie, meșteșug dificil executat de bărbați, iar femeile cos pe un material țesut”, arată cercetările Floricăi Zaharia din teren.
Dintre sutele de piese adune din sate, expoziția de la Muzeul Textilelor aduce vizitatorilor o incursiune unică în lumea de odinioară a pădurenilor, nu doar cu costume cusute cu măiestrie, ci și cu obiceiurile care au dus faima locului. Îmbrăcați tradițional, pădurenii au venit cu zecile să admire portul vechi al zonei. Lor li s-au alăturat cei care, deși trăiesc în alte zone, s-au îndrăgostit de portul din aceste locuri. Un exemplu este chiar fiica gazdelor, Ana Zaharia Drăguș care poartă cu mândrie de fiecare dată când poate piesele din colecția Florica și Romulus Zaharia. O altă colecționată împătimită este Laura Militaru care a ajuns să dețină 87 de costume pădurenești.
Alături de cercetarea în teren, studiul migălos în laborator a adus și el multe informații interesante despre portul pădurenesc, informații cuprinse acum în catalogul expoziției: „Multe sunt descoperirile noastre și sunt cuprinse în catalogul expoziției, rezultatul cercetărilor de la începutul anilor 90.
Este vorba, în primul rând, de modul în care asociază materialele: pânza pe care o fac are o anumită ținută, broderia pentru ei este un lucru extraordinar, mai ales cea de pe mâneca cămășii feminine dar și gura cămășii la bărbați este de o frumusețe extraordinară.
Apoi, descoperim simbolistici care sunt foarte multe și foarte complexe, chiar și astăzi când au intervenit motivele florale. Toate sunt încadrate în străvechea structura geometrică și unele sunt simboluri ale vremurilor trecute precum „gogâștele”, de fapt, zvastica, este un simbol pozitiv al multor culturi. Avem o cămașă datată 1961, unde, lângă o vază de flori atipică pentru pădureni, vedem zvastica, un simbol care s-au transmis până în zilele noastre ceea ce este remarcabil”, apreciază conservatorul emerit.
„În oricare casă intrăm la noi găsim o colecție de straie și țesături vechi, dar ce face Florica Zaharia este nemaipomenit pentru că dânsa le ia, le documentează, face curățenie în lăzile noastre”, spune Ciprian Achim, primarul comuna Lelese, el însuși un aprig colecționar și un excelent cunoscător al zonei.
Florica Zaharia este un nume sonor printre cercetătorii din lume. După o carieră fulminantă la reputatul Metropolitan Museum of Art din New York, unde a profesat aproape 30 de ani, s-a întors acasă unde și-a concentrat cercetările pe una dintre cele mai bine conservate zone din Europa, Ținutul Pădurenilor. „Este imposibil să nu îi vezi, să apreciezi ce au păstrat, cum se îmbracă cu mândrie, de la mic la mare. A fost o cercetare de lungă durată, cu multă muncă de teren, apoi în laborator, materialele și informația s-au acumulat progresiv, dar am vrut să oferim oamenilor o publicație de cea mai bună calitate”, explică Florica Zaharia.
Catalogul lansat în toamna acestui an este realizat cu ajutorul companiei românești NOVA POWER & GAS. Bogat ilustrat, catalogul „Patrimonii Hunedorene. Textile din Ținutul Pădurenilor” este bilingv – scris în română și engleză -, tocmai pentru ca informația să treacă granițele, să fie disponibilă cercetătorilor și colecționarilor din străinătate.
Laura OANA
