Castelul Regal Săvârşin va fi deschis publicului din 1 mai

Domeniul regal Săvârşin va fi deschis publicului din 1 mai, anunţă familia regală pe Facebook. Detalii privind vizitarea castelului şi a parcului vor fi publicate în curând.

Familia regală a precizat că luna viitoare va fi lansat volumul „Povestea Castelului Săvârşin” la Curtea Veche Publishing, sub semnătura Alteţei Sale Regale Principele Radu.

Volumul, bogat ilustrat cu fotografii de epocă şi actuale, este publicat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la întoarcerea familiei regale la Săvârşin, în ziua de 1 iunie 2001.

Fotografiile înfăţişează domeniul pornind de la istoria lui din secolul al XVII-lea, până în anul 1947. Lor li se adaugă imagini din anii 2001-2021.

Lucrarea cuprinde şi o amplă descriere, în imagini şi cuvinte, a celor opt ani în care clădirea istorică a beneficiat de o restaurare complexă şi de înaltă calitate profesională.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *