OMV amână decizia privind investiţia în Marea Negră din cauza întârzierii guvernului român în adoptarea legii offshore
OMV a amânat o decizie privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră până anul viitor pentru că guvernul
Read MoreOMV a amânat o decizie privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră până anul viitor pentru că guvernul
Read MoreComerţul online se dezvoltă într-un ritm alert în România şi va ajunge la 3,6 miliarde de euro în 2018 cu
Read MoreGuvernul va deschide automat, la Trezorerie, conturi de economii pentru toţi copiii cu vârsta sub 18 ani, urmând ca, dacă
Read MoreÎn ciuda percepției, nu vârsta definește profilul consumatorilor, constată raportul Deloitte despre profilurile consumatorilor „Millennial-ii și dincolo de ei. Creșterea
Read MoreUniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), unul dintre patronatele transportatorilor, a anunţat luni că solicită Guvernului desecretizarea scrisorii
Read MoreCapacitatea de cazare turistică a României a crescut cu 2,8% în primele şapte luni ale acestui an, la 353.300 de
Read MoreIndustria românească a înregistrat o revenire în luna septembrie, după patru luni de activitate slabă, dar fluxul comenzilor noi a
Read MoreIndicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la
Read MorePiaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în septembrie la 15,3% din totalul consumului, cu 2,9 puncte procentuale mai puţin faţă
Read MoreCurtea de Apel Bucureşti a admis marţi, 16 octombrie, acţiunea în anulare formulată de juriştii CNAIR, obligând antreprenorul Salini Impregilo
Read MoreConsiliul de Administraţie al BNR a adoptat, miercuri, modificări la regulamentul privind unele condiţii de creditare, astfel că nivelul maxim
Read MoreEurostat a anunţat miercuri că rata anuală a inflaţiei în România a fost de 4,7% în septembrie, cea mai mare
Read More