UNTRR solicită Guvernului desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană privind legislaţia RCA

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), unul dintre patronatele transportatorilor, a anunţat luni că solicită Guvernului desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană (CE) privind legislaţia care reglementează asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA.

UNTRR cere astfel desecretizarea scrisorii primite de Guvern în 19 iulie, în care CE solicită autorităţilor române modificarea câtorva articole din legislaţia RCA actuală, ceea ce ar putea conduce din nou la creşterea tarifelor.

”UNTRR consideră că Legea 132/2017 a determinat reechilibrarea pieţei RCA şi chiar a demonstrat, în scurt timp de la adoptare, revenirea la condiţii comerciale caracteristice unei pieţe libere. În prezent, tarifele RCA practicate de asigurători se situează sub tariful de referinţă (în unele cazuri chiar la jumătate faţă de tariful de referinţă), nicio companie care vindea asigurări RCA înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de adoptarea Legii 132/2017 nu s-a retras din piaţă şi chiar 2 noi asigurători au fost autorizaţi pe acest segment de servicii”, se arată în comunicat.

Întrucât ASF a cerut transportatorilor rutieri un punct de vedere cu privire la eventualele modificări ale legislaţiei, UNTRR solicită autorităţilor române transmiterea scrisorii primite de la Comisia Europeană pentru a putea transmite observaţii fundamentate asupra normelor reclamate de CE.

”UNTRR reaminteşte Guvernului, MFP, MAE şi ASF că prin modificarea legislaţiei actuale RCA vor putea fi afectaţi peste 6 milioane de consumatori, existând riscul revenirii la situaţia de criză din perioada 2014-2016 când tarifele RCA depăşeau 5.000 de euro/an pentru un autocamion la clasa de bază B0, chiar peste 10.000 – 20.000 euro pentru cele care înregistrau daune, indiferent de valoarea acestora”, se arată în comunicat.

Totodată, UNTRR solicită urgentarea finalizării şi comunicării rezultatelor anchetei Consiliului Concurenţei, care suspectează o parte din companiile de asigurări furnizori de RCA că în perioada 2014-2016 ar fi format un cartel şi s-ar fi înţeles asupra preţurilor, decizia finală fiind necesară pentru a fi comunicată în cel mai scurt timp către Comisia Europeană.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *