Elevii primesc bursele școlare. Banii intră, vineri, 8 aprilie 2022, în conturile școlilor!
Peste 1.554.000 de lei vor intra, vineri, 8 aprilie 2022, în conturile celor 10 unități de învățământ preuniversitar de stat
Read MorePeste 1.554.000 de lei vor intra, vineri, 8 aprilie 2022, în conturile celor 10 unități de învățământ preuniversitar de stat
Read MoreSute de elevi ai Colegiului Național Iancu de Hunedoara au participat la olimpiade și concursuri școlare, iar rezultatele nu au
Read MorePărinții pot solicita amânarea înscrierii în învățământul primar a copiilor care împlinesc 6 ani până la 1 septembrie 2022. Părinții/
Read MoreConducerea Colegiului Economic „Partenie Cosma” din Oradea a deschis o anchetă şi a stabilit mai multe sancţiuni, după ce au
Read MoreUniversitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” anunţă, luni, că legitimaţiile studenţilor se modernizează, în cadrul unui proiect UNESCO. Documentele
Read More43 de posturi de conducere din școli sunt vacante și în urma celui de-al doilea concurs organizat de Ministerul Educației.
Read MoreMai multe școli din județ au fost selectate pentru a primi bani pentru reducerea abandonului școlar. Ministerul Educației a publicat
Read MoreÎncepând de astăzi și până duminică, la Deva, se desfășoară etapa națională a Concursului Național de Geografie „Teleki Pal” pentru
Read MoreMinistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri seară, că tezele şi-au dovedit inutilitatea în evaluarea elevilor, dar profesorii le pot
Read MoreÎn luna aprilie debutează etapa de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare. Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara anunță că au fost
Read MoreDoar două, din opt contestații depuse de candidații care au susținut concursul pentru ocuparea posturilor de director sau director adjunct
Read MorePe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, dar și la sediul fiecărei unități de învățământ a fost afișată lista cu circumscripțiile
Read More