Cardurile de energie au fost alimentate
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, despre cardurile de energie, aflate acum în circulaţie, respectiv peste 1,6 milioane, că au
Read MorePremierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, despre cardurile de energie, aflate acum în circulaţie, respectiv peste 1,6 milioane, că au
Read MoreContractul Colectiv de Muncă din Sănătate (CCMS) este de acum aplicabil în toate unităţile sanitare, anunţă joi Federaţia „Solidaritatea Sanitară”,
Read MoreO clădire a fostei mine Petrila se va transforma în sală de cursuri. CJ Hunedoara este proprietarul ansamblului istoric de
Read MoreJudețele Hunedoara și Caraș-Severin sunt sub media celorlalte județe care fac parte din Regiunea de Vest. Disparitățile dintre județe sunt
Read MoreFederaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane anunţă, marţi, o grevă de avertisment pentru ziua de 15 septembrie, sindicaliștii atrăgând atenţia asupra
Read More38 de copii iau parte în aceste zile la o serie de activități educative și recreative în zona de agrement
Read MoreSpecialiști din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva vor participa, joi, 7 septembrie 2023, la un program de pregătire, organizat
Read MoreMai mulţi miniştri au semnat marţi Planul Naţional Cadru de Acţiune privind siguranţa şcolară, care prevede creşterea gradului de siguranţă
Read MoreVârsta la care tinerii români decid să locuiască separat de părinţi este 27,7 ani la nivelul lui 2022, cea mai
Read MoreUn sfert dintre copiii de la sate afirmă că trăiesc cu teama de a nu fi discriminaţi din cauza sărăciei,
Read MoreMinisterul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că va vira, la mijlocul lunii septembrie, aproximativ 1,44 miliarde de lei Poştei
Read MoreValoarea pieţei de haine second-hand a fost anul trecut de 177 de miliarde de dolari şi se aşteaptă ca în
Read More