Caviar și impostură. România politică în oglinda rușinii
Nu este pentru prima oară când românii sunt invitați să creadă în simulacrul unor negocieri „pentru binele țării”. Iar realitatea bate, iarăși, orice ficțiune: tot ce se discută, se tranzacționează și se decide are o singură țintă — populația. Nu rețelele de privilegii, nu sinecurile, nu privilegiile obscene, nu subvențiile partidelor politice, nu clasa politică însăși. Ci contribuabilul onest, captiv și tăcut.
Se discută despre taxe, impozite, noi „ajustări”, adică noi umilințe. Însă nimeni nu clipește când vine vorba de reducerea aparatului bugetar umflat de clientelism, de eliminarea pensiilor speciale, de stoparea fluxului nesimțit de bani către partide.
Unde este austeritatea pentru privilegiați? Unde este solidaritatea?
Nu există. Pentru că nu le pasă.
PSD și PNL, în marele lor spectacol de travestire ideologică, mimează conflictul dar sunt, în esență, același mecanism de conservare a puterii. PNL, chiar dacă Bolojan încearcă să acopere mizeria, nu e decât aripa de dreapta a PSD, pusă să ocupe terenul și să-l compromită, să țină dreapta în crâșme și în combinații dubioase. Când se adună la masa puterii, toți joacă aceeași piesă, cu decoruri schimbate și costume spălate în aparențe.
AUR, SOS, POT – noii „salvatori ai neamului” – s-au adaptat rapid la sistem: intrarea în politică le-a adus mai degrabă un portofel mai gros decât o conștiință mai trează. Iar UDMR, așa cum ne-a obișnuit, privește în altă parte, doar să nu fie exclusă de la banchet.
USR, incapabilă de coerență și blocată într-un soi de autoflagelare simbolică, pare a juca rolul de martir voluntar, în timp ce minoritățile naționale așteaptă discret ce mai pică de pe masa stăpânilor.
Aceasta nu mai e doar o criză de guvernare, ci o criză de rușine. Un vid de conștiință colectivă, în care cinismul a devenit normă și complicitatea – monedă de schimb.
Cel mai grav nu este că politicienii români refuză reforma reală. Ci că nici măcar nu se mai obosesc să mimeze buna-credință. Nu își mai murdăresc discursul nici măcar cu o propoziție ipocrită despre „solidaritate” sau „nevoia de echitate”. Trăiesc într-o crustă groasă de caviar și ignoranță, feriți de orice zgomot din afara bolului lor aurit.
Românii plătesc, iar ei își șterg colțul gurii.
