Ce se întâmplă dacă nu accepţi noile reguli WhatsApp

WhatsApp a detaliat modul în care vor fi afectaţi utilizatorii care nu acceptă noua politică privind gestionarea datelor personale, dar continuă să folosească aplicaţia după termenul limită.

După reacţia negativă a utilizatorilor faţă de procesarea datelor personale de Facebook, WhatsApp a decis să amâne implementare noilor reguli. În loc de februarie, acestea vor intra în vigoare din 15 mai.

De la început, WhatsApp a precizat că noile reguli sunt obligatorii pentru toţi cei peste 2 miliarde de utilizatori ai aplicaţiei – nu se poate ca un utilizator să respingă noile condiţii, dar să folosească în continuare serviciul.

Cu alte condiţii, cine vrea să folosească în continuare WhatsApp, trebuie musai să fie de acord cu noua politică privind partajarea cu Facebook a unor noi categorii de date personale, concret a celor legate de cumpărături şi tranzacţii.

Acum, WhatsApp detaliază şi cum va proceda în cazul celor care, până la 15 mai, nu vor apăsa butonul prin care acceptă condiţiile. Aceştia, pur şi simplu nu vor mai putea citi şi trimite mesaje prin intermediul aplicaţiei.

Pentru câteva săptămâni, cei care nu acceptă noile reguli, vor mai putea să primească notificări şi apeluri audio sau video. Eventual, şi aceste facilităţi vor înceta să funcţioneze.

Următorul pas este ştergerea conturilor pentru inactivitate. Regulamentul WhatsApp spune că un cont va fi şters după 120 de zile în care nu este folosit deloc.

Cum WhatsApp se foloseşte pe baza numărului de telefon, iar backup-urile se fac pe Google Drive respectiv iCloud, ştergerea unui cont nu ar trebui să fie o mare problemă, întrucât utilizatorul va putea atât să folosească WhatsApp pe baza aceluiaşi număr de telefon, cât şi să restaureze datele salvate.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *