Cel mai bun pădurar din județul Hunedoara este de la Lupeni

Constantin Ionașc este cel mai bun pădurar din județul Hunedoara. Direcția Silvică Hunedoara a Romsilva a găzduit zilele acestea o nouă ediție a concursului „Cel mai bun pădurar”. În cadrul acestei competiții interne, pădurari din toate cele 11 ocoale silvice ale Direcției Silvice Hunedoara s-au întrecut timp de 5 ore, trecând prin probe diverse și complexe, pentru câștigarea titlului de “cel mai bun pădurar”. De altfel, și în anul 2019, Constantin Ionașc a obținut titlul de cel mai bun pădurar.

„După o întrerupere de un an, a fost reluat tradiţionalul concurs profesional „Cel mai bun pădurar (…). Concurenţii au avut de parcurs 5 probe: test grilă de verificare a cunoştinţelor teoretice specifice activităţilor desfăşurate; recunoasterea speciilor din flora forestieră, a speciilor de vânat și dăunători ai pădurii; cubarea şi sortarea lemnului; utilizarea dendrometrului la măsurarea înălţimii arborilor; întocmirea bonurilor de lucru/recepţie la lucrările de regenerare a pădurii. Această ediţie, la fel ca şi precedenta, a fost câştigată de dl. Constantin Ionaşc, care a dovedit încă o dată calităţi profesionale deosebite”, arată Direcția Silvică Hunedoara.

Anul trecut, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus evenimentul nu a fost organizat. Pe locul al doilea s-a clasat Nicolae David de la Ocolul Silvic Petroșani, iar poziția a treia a fost ocupată de Sergiu Amihăesei (Ocolul Silvic Simeria).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *