Centura tactică a unui polițist a fost furată, în urma unui scandal petrecut într-un local din Crișcior

Încă de duminică seara polițiștii hunedoreni sunt în alertă, după ce, inițial, un agent de poliție a rămas fără centura tactică, dotată cu un pistol, muniție, un baston și un spray lacrimogen. Aceasta  s-a desprins de la brâul agentului, în urma unei altercații ce a avut loc la un local din localitatea Crișcior, unde mai multe persoane s-au luat la bătaie. După căutările de azi noapte, centura cu 1 încărcător cu 17 cartușe, 1 spray și 1 baston telescopic, pe o vale, a fost găsită în apropierea râului Criș, dar nu și pistolul.

O patrula de intervenție rurală din Crișcior a fost solicitată, duminică seara, să intervină pentru a aplana un conflict, iscat într-un local din localitatea Crișcior. Datorită faptului că în scandal erau implicate mai multe persoane, polițiștii au cerut întăriri de la poliția din Brad, de unde a și fost trimisă o patrulă de la Biroul de Ordine Publică.

La fața locului, oamenii legii au intervenit prin forță, iar, în timp ce le punea cătușe scandalagiilor, un  polițist din Brad a rămas fără centura tactică.

„Polițiștii au aplanat conflictul, iar în timp ce utilizau forța în vederea încătușării persoanelor implicate în altercație, unuia dintre agenții de poliție i s-ar fi desprins centura tactică, pe care avea atașate mijloacele din dotare, ce i-a fost sustrasă de una dintre persoanele aflate la locul intervenției”, potrivit IPJ Hunedoara.

În urma verificărilor, se pare că autorul furtului ar fi unul dintre scandalagi, un bărbat de 46 de ani, iar alți doi indivizi au fost reținuți pentru audieri.

„Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani,  persoană implicată în altercație, este bănuit că i-ar fi sustras agentului de poliție centura tactică.
Bărbatul a fost depistat la scurt timp pe raza comunei Crișcior, însă a refuzat să coopereze cu polițiștii în vedere indicării locului în care s-ar afla centura tactică.
De asemenea, alți doi bărbați implicați în altercație au fost conduși la sediul Poliției, pentru a fi audiați în legătură cu implicarea în conflict”, precizează sursa citată.
La acest caz s-a deschis un dosar penal și se continuă investigațiile de căutare, deoarece pistolul și muniția nu sunt de găsit nici la această oră.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *