Certificatul digital COVID-19 pentru călătoriile în UE, în vigoare de la 1 iulie

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, marţi seară, că Guvernul a aprobat o OUG privind punerea în aplicare a certificatului digital privind COVID. Certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 1 iulie 2022.

Potrivit actului normativ, certificatele se eliberează de către Ministerul Sănătăţii, prin Sistemul informatic integrat de emitere şi verificare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19 (SII-CDC), şi pot fi obţinute de pe portalul https://certificat-covid.gov.ro, unic punct de eliberare al acestora. Pentru certificatele de vaccinare şi vindecare, solicitarea de eliberare prin portal trebuie realizată de către solicitant cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării certificatului, iar pentru certificatele de testare solicitarea se realizează după efectuarea testului, dar cu cel puţin 12 sau 48 de ore înainte de momentul utilizării certificatului, în funcţie de tipul de test efectuat”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că, în cazul în care o persoană solicită eliberarea certificatului doar în format letric, aceasta se poate adresa primăriei în raza căreia îşi are domiciliul, direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sau serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor competent teritorial.
Pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatelor, autorităţile publice vor scana codul QR de pe certificat prin intermediul aplicaţiei mobile CoronaScan.

Pentru validarea identităţii solicitantului de certificate digitale sunt necesare următoarele date, în funcţie de tipul de certificat solicitat:

Certificat de vaccinare

• pentru persoanele care s-au identificat la vaccinare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, luna când a fost efectuată oricare dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, judeţul/ţara în care s-a efectuat vaccinarea;

• pentru persoanele care s-au identificat la vaccinare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau paşaport: nume, prenume, numărul actului de identitate/paşaportului, cetăţenie, luna când a fost efectuată oricare dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, judeţul/ţara în care s-a efectuat vaccinarea.

Certificatele de testare

• pentru persoanele care s-au identificat la testare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, luna efectuării testului al cărui rezultat este negativ la testul pentru SARS-CoV-2, judeţul în care s-a efectuat testarea;

• pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau paşaport: nume, prenume, numărul paşaportului/actul de identitate, cetăţenie, luna efectuării testului al cărui rezultat este negativ la testul pentru SARS-CoV-2, judeţul în care s-a efectuat testarea.

Certificat de vindecare

• pentru persoanele care s-au identificat la testare prin codul numeric personal: nume, prenume, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, luna efectuării primului test al cărui rezultat este pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, judeţul în care s-a efectuat testarea;

• pentru persoanele care s-au identificat la testare cu act de identitate emis de alt stat decât România sau paşaport: nume, prenume, numărul actului de identitate/paşaportului, cetăţenie, luna efectuării primului test al cărui rezultat este pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, judeţul în care s-a efectuat testarea.

Pentru eliberarea certificatelor în cazul minorilor cu vârsta sub 14 ani se vor solicita, în funcţie de tipul de certificat solicitat, datele menţionate, cu excepţia seriei şi numărului actului de identitate, precum şi completarea numelui şi prenumelui persoanei care exercită autoritatea părintească asupra minorului, conform legii, şi confirmarea faptului că există acordul acesteia pentru eliberarea certificatului solicitat.

 

news.ro

foto: facebook Ministerul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *