117 cetăţeni români au solicitat adeverinţe pentru a putea participa la alegerile locale din Italia, Spania şi Marea Britanie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis, vineri, că 117 cetăţeni români au solicitat adeverinţe pentru a putea participa la alegerile locale din Italia, Spania şi Marea Britanie. 114 dintre aceştia vor candida în Italia, iar majoritatea sunt femei.

Potrivit AEP, 117 cetăţeni români – dintre care 114 rezidenţi în Italia, doi în Spania şi unul în Marea Britanie – au solicitat şi au primit adeverinţele necesare pentru a-şi putea înscrie candidatura la alegerile locale din aceste ţări.

”Adeverinţele eliberate de AEP atestă faptul că, potrivit evidenţelor autorităţilor române, solicitanţii nu au nicio interdicţie în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor electorale şi nici nu se află sub incidenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să fi fost condamnaţi la pierderea drepturilor electorale”, a transmis AEP.

Sursa citată a precizat că, dintre cei 117 potenţiali candidaţi români la alegerile locale din cele trei ţări menţionate, 84 sunt femei (72%)  şi 33 sunt bărbaţi (28%), media de vârstă a acestora fiind de 38 de ani.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *