CFR Călători dă startul ofertei “Trenurile Zăpezii”, în perioada 10 ianuarie – 28 februarie

CFR Călători a anunţat vineri că dă startul ofertei “Trenurile Zăpezii”, în perioada 10 ianuarie – 28 februarie, cu reduceri de 25% la trenurile InterRegio CFR Călători care circulă spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi.

Iubitorii sporturilor de iarnă, şi nu numai, pot profita în perioada 10 ianuarie – 28 februarie 2022, de reduceri tarifare atractive de 25% prin oferta “Trenurile Zăpezii” disponibilă la trenurile InterRegio CFR Călători care circulă spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi. “Trenurile Zăpezii” reprezintă o alternativă rapidă şi verde la aglomeraţia din trafic în special pe Valea Prahovei, datorită duratei scurte a călătoriei cu trenurile InterRegio CFR Călători din Capitală”, anunţă CFR Călători.

Reducerile tarifare se acordă astfel:

  • 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinaţie una din staţiile de cale ferată: Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov. Astfel, se evită aglomeraţia din trafic de pe Valea Prahovei şi se ajunge direct în staţiuni, în mai puţin de 2 ore şi jumătate chiar şi la Braşov dacă se porneşte din Bucureşti.
  • 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinaţie una din staţiile de cale ferată: Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc.

Tariful de rezervare a locului este de 3,90 lei/loc şi se plăteşte integral.

De exemplu, preţul biletului cu această ofertă pe ruta Bucureşti – Predeal este de 30,6 lei, cu 8,9 lei mai puţin faţă de preţul întreg, pentru ruta Constanţa – Braşov preţul biletului este de 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin faţă de preţul întreg, iar pentru ruta Bucureşti Nord –Vatra Dornei preţul biletului este de 76,65 lei, cu 24,25 lei mai puţin faţă de tariful întreg

Purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.

„Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare”, mai arată compania.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *