CFR Călători va emite abonamentele săptămânale şi lunare, exclusiv în format digital, începând cu data de 1 ianuarie 2024

În continuarea procesului de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, CFR Călători va emite abonamentele săptămânale şi lunare, exclusiv în format digital, fie tip “Card de Transport”, fie sub formă de cod QR dinamic. Abonamentele în format digital se vor putea achiziţiona de la casele de bilete și de la  automatele de bilete ale CFR Călători – pe card de transport sau prin aplicația descărcabilă – sub formă de cod QR dinamic asociat unui telefon mobil. Ulterior, abonamentele pe card de transport vor putea fi încărcate și online, nemaifiind necesară prezenţa pasagerilor la casele de bilete sau automate.

Abonamentele digitale se pot achiziţiona după cum urmează:

  • De la casele de bilete – pe card de transport – toate tipurile de abonamente cu plată: lunare cu număr nelimitat de călătorii, săptămânale, lunare cu 5, 10 sau 15 călătorii (la alegerea clientului);
  • Online pe site şi prin aplicația pentru telefon – pe card de transport, doar abonamentele lunare (cu număr nelimitat de călătorii) şi cele săptămânale;
  • Prin aplicația pentru telefon – sub formă de cod QR dinamic asociat unui telefon mobil
    • abonamante cu plată integrală: lunare cu număr nelimitat de călătorii și cele săptămânale,
    • abonamente cu gratuitate sau reducere după caz pentru elevi și respectiv studenți.
  • De la automatele de bilete ale CFR Călători – pe card de transport – doar abonamentele lunare (cu număr nelimitat de călătorii) şi cele săptămânale.

Reamintim că din luna noiembrie 2023, pasagerii au la dispoziție titluri de călătorie de tip abonamente lunare și săptămânale în format digital, ce se achiziționează online astfel:

  • PRIN WEBSITE-UL CFR Călători  numai în cazul abonamentelor lunare și săptămânale cu plată integrală, încărcate pe suportul tip ”Card Transport”, procurat deja de la casele de bilete.
  • PRIN APLICAȚIA pentru telefon “CFR Călători bilete online”:
  • sub formă de COD QR cu elemente dinamice generat pe telefon, în cazul abonamentelor cu plată integrală și a abonamentelor lunare pentru elevii și studenții care și-au creat profilul de elev/ student cu ID-ul aferent. Codul QR este asociat telefonului care se regenerează automat în cadrul aplicației mobile.
  • încărcate pe suportul de tip ”Card Transport”, în cazul abonamentelor cu plată integrală.

Menționăm că abonamentele cumpărate prin aplicația “CFR Călători bilete online” sub formă de COD QR dinamic  pot fi utilizate numai pe ruta și la rangul de tren pentru care au fost emise. În această etapă de dezvoltare a aplicației, pentru acest tip de abonament este posibilă rezervarea locului de la personalul de tren, în măsura în care există locuri libere.

Informații actualizate despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul nostru din staţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *