China a aprobat primul său vaccin anti-Covid-19 pentru utilizare generală

China, ţara în care a fost descoperit SARS-CoV-2 în urmă cu un an, a aprobat joi primul său vaccin împotriva Covid-19 pentru utilizare generală, ser dezvoltat de o companie afiliată gigantului farmaceutic Sinopharm finanţat de stat.

Nu au fost oferite informaţii detaliate legat de eficienţa acestuia, însă dezvoltatorul, Beijing Biological Products Institute, unitate a China National Biotec Group (CNBG), subsidiară Sinopharm, a transmis miercuri că vaccinul are o eficienţă de 79,34%, în baza datelor preliminare.

Aprobarea, anunţată de Administraţia Naţională a Produselor Medicale, vine după ce luna trecută Emiratele Arabe Unite au devenit prima ţară din lume care a început administrarea vaccinului la nivelul publicului şi după ce Pakistanul a anunţat că a încheiat cu Sinopharm un acord de achiziţie a 1,2 milioane de doze.

Un director al Sinopharm a precizat că informaţii detaliate vor fi dezvăluite şi vor fi publicate în jurnale de ştiinţă din ţară şi străinătate, potrivit Reuters.

Preţul vaccinului va depinde de scara la care va fi folosit, însă premisa este ca el să fie gratuit pentru chinezi, a spus un oficial de la Comisia Naţională de Sănătate.

China a administrat anumitor categorii de cetăţeni trei vaccinuri aflate încă în faza a treia a studiilor clinice – două dezvoltate de CNBG şi unul, de Sinovac Biotech.

Statul a lansat în luna iulie un program de utilizare de urgenţă care a vizat lucrătorii din sectoarele esenţiale. Au fost administrate peste 4,5 milioane de doze până pe 15 decembrie.

China are cel puţin cinci vaccinuri, dezvoltate de Sinovac, CNBG, CanSino Biologics şi de Academia Chineză de Ştiinţe, aflate în ultima fază a studiilor clinice.

Oficia, China a raportat până în prezent 95.876 de cazuri de Covid-19 şi 4.781 de decese asociate, potrivit Universităţii Johns Hopkins.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *