Clericul român Benoni Ambăruș, numit de Papa Francisc pe treapta arhierească de Episcop Auxiliar al Romei!

La 20 martie 2021, Oficina de Presă a Vaticanului, precum și Serviciul de Știri „Catholica” ne aduc îmbucurătoarea veste a numirii unui cleric român ca Episcop Auxiliar al Romei.

Sfântul Părinte Papa Francisc l-a desemnat pe Monseniorul Benoni Ambăruș ca sprijinitor al său, în dignitatea de Episcop Auxiliar Romano-Catolic al Romei, încredințându-i scaunul titular de Tronto.

Reverendissimul Benoni Ambăruș s-a născut, în România, pe plaiurile moldave, în data de 22 septembrie 1974, la Somușca, județul Bacău. În perioada 1990-1996, a studiat la Seminarul romano-catolic din Iași, pentru ca, din noiembrie 1996, să-și continue formarea teologică, în cadrul Seminarului Major Pontifical Roman de la Roma, unde a obținut licența în Teologie. Ulterior, s-a specializat în Teologie dogmatică, la Universitatea Pontificală „Gregoriana” din Roma, pe care a absolvit-o în 2001.

În ziua de 29 iunie 2000, la praznicul Sfinților Petru și Pavel, a fost Hirotonit preot, pentru Dieceza Romano-Catolică de Iași, de către Nunțiul Apostolic și Arhiepiscopul Jean-Claude Périsset. Între anii 2001-2007, a exercitat slujirea preoțească la Roma, ca educator al Seminarului Major Pontifical Roman (2001-2004) și apoi ca preot colaborator în Parohia „San Frumenzio”, din Prati Fiscali (2004-2007). În anul 2007, a fost încardinat în Dieceza Romano-Catolică de Roma. Astfel, din 2007 și până în 2010, a fost vice-paroh în Parohia „San Frumenzio”, din Prati Fiscali, iar din 2010 până în 2012, vice-paroh în Parohia „Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae”, din Torre Gaia. Prima vizită pastorală a Papei Francisc într-o parohie a Diecezei Sale romane a fost tocmai în parohia părintelui Ambăruș, la 26 mai 2013. În 2017, el a primit funcția de vice-director al „Caritas” Roma, pentru ca, începând cu anul 2018, să fie numit director al reputatei asociații filantropice. Din 2012 până în prezent, slujit ca preot paroh în Parohia „Ss. Elisabeta și Zaharia”, din Valle Muricana.

Consacrarea sa întru Episcopat va avea loc, în ziua de 1 mai 2021, în Bazilica din Lateran, Roma.

Numirea de către Papa Francisc a unui român ca Episcop Auxiliar al Romei, respectiv pe Monseniorul Benoni Ambăruș, este un eveniment cu adevărat istoric, atât pentru România, cât și pentru Biserica Creștină Universală, în ansamblul ei. Ținând seama că Sfântul Părinte Papa este și „Episcopul Romei”, în acest context, arhiereul român Benoni Ambăruș va îndeplini și funcția de ajutor al Său!

Pe această cale, îi urăm noului Episcop Auxiliar numit al Romei – P.S. Benoni Ambăruș întru mulți și fericiți ani!

 

Dorin Petresc

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *