Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în cea mai mare parte a țării

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi, chiar torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic, vijelii şi grindină, valabilă până joi seară, în toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea.

Cod galben de ploi, descărcări electrice, vijelii şi grindină, în aproape toată ţara, până joi seară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de apă, valabilă de miercuri, de la ora 12.00, până joi, la ora 23.00.

„În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi pe alocuri intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40…60 l/mp”, a arătat ANM.

Codul galben vizează aproape toate judeţele ţării, excepţie făcând doar Constanţa şi Tulcea.

În Bucureşti, cerul va prezenta înnorări temporare şi începând de miercuri seară vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, posibil cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi în medie de 15-20 l/mp. Temperatura maximă va fi de 24-26 de grade miercuri şi se va situa în jurul a 20 de grade joi, iar cea minimă va fi de 10-12 grade

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *