Cod galben de ninsori în 11 judeţe, de vineri până sâmbătă la prânz

Meteorologii au actualizat, vineri, prognoza pentru următoarele zile şi au emis o avertizare cod galben de ninsori moderate cantitativ, care vizează 11 judeţe. Avertizarea intră în vigoare, vineri, la ora 20.00, şi e valabilă până sâmbătă la prânz. De asemenea, meteorologii anunţă că vremea devine rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.

Meteorologii anunţă că, de vineri seară până sâmbătă la prânz, în cea mai mare parte a Carpaţilor Occidentali şi Meridionali va ninge.

”Stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. Din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (20 /21 noiembrie) şi în prima parte a zilei de sâmbătă (21 noiembrie) în sudul şi sud-vestul Transilvaniei, precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă”, au transmis meteorologii.

Codul galben este valabil pentru 11 judeţe – Alba, Argeş, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Sălaj şi Vâlcea.

Până sâmbătă după-amiază este în continuare în vigoare informarea de precipitaţii şi vânt.

”La finalul săptămânii, vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile”, au mai transmis meteorologii.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *